Zilele trecute anunţam că Google Chrome va veni cu protecţie malware integrată şi că o nouă versiune beta deja are această funcţie şi nu numai.
Ne-am săturat de site-urile care integrează clipuri ce ne stresează cu sunete, doar ca timp de câteva minute să încercăm să ne dăm seama care este sursa zgomotului infernal menit să ne atragă atenţia. Deşi nu vorbim de o versiune oficială a popularului browser Google Chrome, varianta 32 Beta vine cu o soluţie la problema descrisă mai sus şi reuşeşte să integreze şi alte câteva funcţii noi.
Dacă nu mai aveţi răbdare câteva zile sau săptămâni până când Chrome 32 iese din beta îl puteţi experimenta la adresa google.com/intl/en/chrome/browser/beta.
Google Chrome va integra indicatori pe fiecare tab care redă un sunet sau care vă foloseşte camera video. Dacă aveţi un dispozitiv Google Chromecast, tab-urile transmise către TV vor fi marcate cu un pătrăţel albastru. Tot cu această ocazie, noţiunea de Safe Browsing a primit un update semnificativ. De acum încolo, Chrome va avea o protecţie malware integrată, blocând automat descărcarea de fişiere malware, în loc să vă avertizeze superficial că aţi putea întâmpina o problemă dacă treceţi mai departe.
Citeşte AICI continuarea articolului!
Imprimare 3D, folosită pentru a crea organe umane... Încărcare wireless, pentru iPhone 5S şi iPad Air prin iQi...