YouTube va renunţa, în septembrie, la funcţia care permite utilizatorilor să schimbe mesaje şi să îşi împărtăşească videoclipuri.
YouTube Messages, care a fost introdusă în ianuarie 2017, va fi dezactivată pe 18 septembrie, scrie Variety.
„Ne reevaluăm constant priorităţile şi am decis să stopăm funcţia de mesagerie a YouTube, pentru că ne concentrăm pe îmbunătăţirea discuţiilor publice”, a declarat un angajat al companiei.
YouTube Messages permite utilizatorilor să schimbe păreri, să împărtăşească videoclipuri şi chiar să creeze un grup de discuţie de până la 30 de persoane.
Funcţia a fost iniţial lansată pentru aplicaţia mobilă.
Utilizatorii care au folosit-o îşi pot descărca arhivele de mesaje prin serviciul Takeout al YouTube.
YouTube Messages s-a vrut a fi un răspuns la funcţiile similare ale Snapchat şi Instagram. Anul trecut, platforma a introdus serviciul Stories.
Sursa : news.ro
Intel a lansat primul său procesor care utilizează inteligenţa artificială... Facebook, secțiune nouă pe site! Toți utilizatorii vor fi afectați de schimbare...