Antena Căutare

A fost lansat un medicament antidiabetic ce ajuta persoanele obeze sa slabeasca

Incepand cu luna aceasta, pe piata europeana este disponibil un medicament antidiabetic ce ajuta persoanele obeze sa slabeasca.

Acestea trebuie insa sa il asocieze cu un regim hipocaloric şi cu practicarea exercitiilor fizice, potrivit unui studiu publicat in revista medicala britanica The Lancet.

Medicamentul Victoza, al carui ingredient activ este substanţa "liraglutide", a primit autorizaţia de comercializare pe piata europeana in luna iunie.

El este folosit in cazul adultilor suferind de diabet de tipul 2 (tipul de diabet cel mai frecvent intalnit), cu scopul de a controla concentratia de glucoza din sange. Disponibil sub forma de fiole, medicamentul este administrat o data pe zi prin injectii subcutanate.

Un studiu despre eficienta acestui medicament asupra pierderii in greutate a persoanelor obeze a fost efectuat pe un esantion de 564 de voluntari europeni (135 de barbati si 429 de femei), care au fost impartiti in trei grupuri: primul grup a primit liraglutide (4 doze diferite), al doilea grup a primit Orlistat, un medicament impotriva obezitatii comercializat sub numele de Xenical, iar al treilea grup a primit un placebo.

Articolul continuă după reclamă

Toate cele trei grupuri au urmat un regim hipocaloric si un program zilnic de activitati fizice in cele 15 zile care au precedat acest studiu.

Dupa cinci luni, grupul care a primit liraglutide a pierdut, in medie, intre 4,8 si 7,32 kilograme (in functie de doza administrata), grupul care a primit Orlistat a pierdut, in medie, 4,1 kilograme, iar grupul care a primit placebo a pierdut, in medie, 2,8 kilograme.

Aproximativ 70% dintre persoanele carora le-au fost administrate doze ridicate de liraglutide au pierdut peste 5% din greutatea corporala, comparativ cu 44% dintre persoanele care au primit Orlistat si 30% dintre persoanele din grupul placebo.

Substanta liraglutide a fost bine tolerata de organism, au precizat autorii studiului.

"Ametelile si starea de voma au aparut mai des in grupul care primea liraglutide, comparativ cu pacientii din grupul placebo, insa efectele secundare indezirabile erau, in general, trecatoare si arareori au condus la o oprire a tratamentului", au adaugat oamenii de stiinta.

Studiul a fost coordonat de profesorul de nutritie la Universitatea din Copenhaga, Arne Astrup, care este si consilier al laboratoarelor daneze Novo Nordisk, care comercializeaza medicamentul Victoza.

Substanta liraglutide este "un mimetic al incretinei", potrivit Agentiei europene pentru medicamente (EMEA). Ea actioneaza in acelasi fel ca si incretinele - hormoni produsi la nivelul intestinului - crescand cantitatea de insulina eliberata de pancreas dupa absorbtia hranei.

urmareste Euforia tv

foto: collegecandy.com

Legatura dintre negativism si o memorie mai buna... Codul de legi al oricarei diete...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă privind epidemia de Ebola, după peste 4.900 de decese. Avertismentul unui oficial: virusul ar putea ajunge în Europa
Alertă privind epidemia de Ebola, după peste 4.900 de decese. Avertismentul unui oficial: virusul ar putea ajunge...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Aritmiile cardiace: când bătăile neregulate ale inimii necesită o evaluare specializată
(P) Aritmiile cardiace: când bătăile neregulate ale inimii necesită o evaluare specializată
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x