Antena Căutare

Chirurgia bariatrică, pe înțelesul tuturor. Ce presupune intervenția „Gastric Sleeve”, prin care a slăbit Ozana Barabancea! Video

Chirurgia bariatrică, la care a apelat Ozana Barabancea, pentru a scăpa de 45 de kilograme, nu este pentru oricine. Doi specialiști au explicat ce presupune intervenția.

Statisticile arată că 1 din 3 români poate fi considerat supraponderal sau chiar obez. Iar kilogramele în plus nu înseamnă doar o problemă de ordin estetic, ci pot cauza afecţiuni. Iar acolo unde dietele sau sportul nu funcţionează aşa cum ne-am dori, ne vine în ajutor chirurgia bariatrică. Mai exact, operaţia de micşorare a stomacului. Un procedeu foarte complicat, dar pe care o să îl înţelegem astăzi, cu ajutorul a doi specialişti.

Ce presupune operația Gastric Sleeve și cui îi este recomandată

„Operaţia Gastric Sleeve presupune micşorarea stomacului cu până la 85% din volum. Practic, creăm o reducţie a volumului de alimente, prin micşorarea stomacului. Asta înseamnă că pacientul va mânca mult mai puţin”, a spus Sorin Velici, medic primar chirurgie bariatrică.

Pacientul care apelează la Gastic Sleeve va mânca mai puţin datorită capacităţii reduse a stomacului, dar şi pentru că nu va mai simţi senzaţia de foame la fel ca înainte.

„Practic, acea bucată de stomac tăiată pleacă cu un număe proporţional de receptori pentru unii hormoni. Astfel, creierul modulează senzaţia de foame şi saţietate”, a spus Sorin Velici, medic primar chirurgie bariatrică.

„Orice pacient care ajunge sau care s-ar califica pentru o operaţie de micşorare a stomacului trebuie ca mai întâi să fi încercat alte metode de a pierde în greutat. Marea majoritate a pacienţilor apelează la chirurgia bariatrică după ce au încercat de 3-4-5 ori, nu au reuşit să obţină rezultatele şi au concluzionat că această chirurgie este singura care poate să le ofere soluţia. Gastric sleeve sau gastric bypass au eficienţă cuprinsă undeva între 80 şi 100% kilograme pierdute, până la sfârşitul unui an de la intervenţia chrurgicală”, a mai explicat specialistul.

Intervenţiile chirurgicale bariatrice sunt efectuate pe cale laparoscopică, ceea ce pentru pacient este foarte bine prin prisma recuperării. Perioada de internare este doar de două nopţi, urmând ca după externare, pacientul să se poată reintegra repede în viaţa socio-profesională.

Ce riscuri există. Problemele ce pot apărea după Gastric Sleeve

În 1% din cazuri pot apărea fistule, sau sângerare. Dar altul este pericolul mai mare. După operaţie, pacientul trebuie să respecte o serie de reguli stricte. În caz contrar, se va îngrăşa din nou. Sunt aşadar obligatorii controalele care se fac la o lună, apoi la trei luni, la șase luni şi la un an de la operaţie.

Pe lângă operaţia Gastric Sleeve, chirurgia bariatrică ne mai propune o intervenţie: Bypass Gastric.

„Spre deosebire de Gastric Sleeve, care este o operaţie restrictivă - practic, pacientul nu mai poate să mănânce mult, Gastric Bypass este o operaţie malabsorbtivă. Practic, mâncarea nu mai trece prin stomac, este modificat fluxul alimentar şi ajunge direct în intestin. Bypass-ul este recomandat pacienţilor care au, de exemplu, hernie hiatală. Sau pacienţilor care sunt mâncători de dulciuri”, a spus George Şireţeanu, specialist chirurgia obezităţii.

Şi aici există pericole. Un studiu publicat de sciencedaily.com arată că riscul fracturilor după o asemenea operaţie creşte cu 30%. Poate duce la apriţia multor carenţe. Carenţe de vitamine, carenţe de proteine, potrivit specialistului.

„Practic, organismul este forţat să transforme grăsimea în glucoză, care este necesară funcţionării”, a explicat el.

Un lucru e clar şi valabil în cazul ambelor intervenţii. Operaţiile pot face minuni doar dacă şi efortul pacientului e pe măsură. El trebuie să fie foarte atent la tot ceea ce consumă, în special în prima lună. Practic, îşi schimbă stilul de viaţă cu totul iar pentru asta e nevoie de ambiţie, perseverenţă, răbdare. Este şi motivul pentru care consilierea psihologică este inclusă în procesul preoperator.

În medie, între 180 şi 200 de pacienţi care vor să îşi opereze stomacul ajung pe masa unui chirurg, anual. Iar preţurile pentru o astfel de operaţie variază, în funcţie de spital, de experienţa medicului sau de investigaţiile necesare. Tarifele ajung la câteva mii de euro.

Ai făcut mai multe radiografii? Ce înseamnă și ce doză este de fapt permisă... Depresia poate fi combătută prin câteva metode la îndemâna oricui...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Te doare gâtul și crezi că e doar o răceală? Semnele care pot indica COVID-19. Medicii, despre simptomele ușor de confundat
Te doare gâtul și crezi că e doar o răceală? Semnele care pot indica COVID-19. Medicii, despre simptomele ușor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Consumul mai mic de proteine ar putea încetini îmbătrânirea. Ce au descoperit cercetătorii după analiza a peste 350 de studii
Consumul mai mic de proteine ar putea încetini îmbătrânirea. Ce au descoperit cercetătorii după analiza a peste...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x