Ce se întâmplă cu corpul uman aflat în moarte cerebrală

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește A1 pe Discover

Ce se întâmplă cu corpul uman aflat în moarte cerebrală și ce prevede legislația din România în acest caz

Moartea cerebrală este un proces ireversibil din cauza absenţei circulaţiei cerebrale, urmată de procese ireversibile de necrozare a neuronilor. Moartea cerebrală se constată în contextul în care leziunile pe creier sunt atât de grave încât conduc la încetarea definitivă a oricărei activități a creierului.

Ce se întâmplă cu corpul aflat în moarte cerebrală

Moartea cerebrală duce la comă, la absența repsirației, dar și la pierderea tuturor celorlalte reflexe de la nivelul trunchiului cerebral, cel care coordonează majoritatea funcțiilor autonome ale corpului. Pacientul aflat în moarte cerebrală pare că doarme pentru că inima continuă să bată, corpul își poate menține căldura. După ce moartea cerebrală se instalează nu mai există senzația de durere sau de suferință pentru că starea de conștiență nu mai există și nici nu poate fi recuperată.

După ce este confirmată moartea cerebrală, medicul curant al pacientului are obligaţia să informeze familia că ruda lor este decedată pentru că în legislaţia din România se confimă că moartea cerebrală este moarte.

Care este procedura pentru a pune diagnosticul de moarte cerebrală

Potrivt legislației din România, pentru a se pune diagnosticul de moarte cerebrală, medicii trebuie să urmeze un protocol.

I. Diagnosticul morții cerebrale se stabilește pe baza următoarelor criterii:

• absența reflexelor de trunchi cerebral;
• absența ventilației spontane, confirmată de testul de apnee (la un Pa CO2 de 60 mmHg);
• traseu electroencefalografic care să ateste lipsa electrogenezei corticale sau angiografia celor 4 axe vasculare carotidiene ori scintigrafia cerebrală cu technetiu sau angioCT cranian care să ateste lipsa circulației sanguine intracerebrale.

Setul de examinări de mai sus, care confirmă moartea cerebrală, se repetă la un interval de cel puțin 6 ore pentru adulți. Pentru copii, intervalul este de 48 de ore pentru nou-născutul cu vârsta între 7 zile și 2 luni, 24 de ore pentru copilul cu vârsta între 2 luni și 2 ani și 12 ore pentru copilul cu vârsta între 2 și 7 ani. Pentru copiii cu vârsta peste 7 ani, intervalul este același ca la adulți. La nou-născutul cu vârsta mai mică de 7 zile nu se declară moartea cerebrală.

II. Cauza care a determinat moartea cerebrală trebuie să fie clar stabilită.

III. Excluderea altor cauze reversibile care ar putea produce un tablou clinic, asemănător cu cel din moartea cerebrală (hipotermia, mai mică de 35°C, medicamente depresoare ale sistemului nervos central, hipotensiune arterială - presiune arterială medie mai mică de 55 mmHg).

IV. Diagnosticul de moarte cerebrală va fi stabilit de 2 medici primari anestezie - terapie intensivă sau de un medic primar anestezie - terapie intensivă și un medic primar neurologie sau neurochirurgie.

Citește și: Măsuri de prim ajutor într-un stop cardiorespirator. Cum îl recunoști și ce trebuie să faci

Diagnosticul de moarte cerebrală, posibil din 1950

Mult timp, moartea a fost considerată oprirea permanentă a inimii şi respiraţiei. Mai târziu, când anestezistul Bjorn Ibsen a inventat respiraţia artificială, în 1950, respiraţia şi bătăile inimii au putut fi menţinute şi în comele profunde.

Creierul este organizat astfel încât funcţiile reflexe -respiraţia, echilibrul, mersul- sunt ţinute sub control de straturile mai profunde ale creierului, iar funcţiile conştiente -vorbirea, gândurile, imaginaţia- de către straturile superioare ale acestuia.

Potrivit medicilor, în toate cazurile, după ce s-a pus diagnosticul de moarte cerebrală, tratamentul şi terapia artificială pentru menţinerea bătăilor cordului nu au sens sau etică decât în cazul în care decedatul devine donator de organe.