Antena Căutare

5 lucruri pe care trebuie să le ai în rucsac pentru o excursie reușită în Deltă

Nu agăța planurile și rucsacul în cui doar pentru că se apropie toamna - nu este prea târziu să vizitezi Delta Dunării.

Nu agăța planurile și rucsacul în cui doar pentru că se apropie toamna - nu este prea târziu să vizitezi Delta Dunării.

Cele mai bune perioade din an pentru o vacanță în Delta Dunării sunt primăvara și începutul toamnei. În luna aprilie înflorește salcia, în mai apar nuferii, pelicanii sunt deja sosiți și țânțarii nu deranjează acum. Primăvara este interzis pescuitul, apele sunt liniștite și păsările prietenoase și nu există moment mai bun pentru o plimbare cu barca.

În septembrie, multe păsări se pregătesc deja de plecare, nu înainte de a-și face obișnuitul număr artistic de-a latul cerului, iar pelicanii își învață acum puii să zboare.

Nuferii înfloresc din nou și țânțarii sunt mult mai potoliți. Dacă nu ai însă timp pentru o vizită în Deltă acum, nu este prea târziu nici în octombrie, luna cu cele mai frumoase răsărituri din apă.

Articolul continuă după reclamă

Dacă te-am convins să îți faci bagajul pentru Delta Dunării acum, în prag de toamnă, trebuie să știi și ce să iei în bagaj, dincolo de lucrurile obișnuite. Ai putea crede, de exemplu, că Delta este locul unde uiți de tehnologie, când, de fapt, multe gadgeturi și echipamente îți sunt de folos tocmai acum. Iată care sunt acestea:

1. O lanternă cu încărcare solară

O lanternă cu încărcare solară poate fi utilizată câțiva ani fără înlocuirea bateriilor. Trece-o pe lista lucrurilor pe care trebuie să le iei cu tine într-o vacanță în Deltă sau în orice vacanță cu cortul. Varianta Ivation funcționează 4 ore după expunerea la soare și este rezistentă la apă, chiar și la 13 metri adâncime.

2. Un aparat de cafea portabil

Wacaco Minipresso este un mini-espressor portabil care îți permite să prepari cafeaua foarte simplu: se adaugă cafea măcinată, apoi apă fierbinte și în cele din urmă se folosește pistonul, pentru a extrage un espresso cremos.

3. O pătură de buzunar

Pătura Matador se face atât de mică încât încape într-un buzunar. Și asta nu este tot: pătura rămâne uscată atunci când plouă și confortabilă indiferent în ce loc o așezi.

4. Un aparat portabil împotriva țânțarilor

Un asemenea aparat generează sunete de înaltă frecvență și alungă astfel țânțarii care te-ar putea deranja. Păstrează-l și pentru drumețiile pe munte sau pentru alte ieșiri în natură - este mai comod să folosești aparatul portabil decât să aplici diferite creme.

5. Un dispozitiv heat-not-burn

Fumătorii adulți trebuie să ia în calcul faptul că mulți vizitatori ai Deltei vin aici pentru a fi cât mai aproape de natură. Un dispozitiv care încălzește tutunul, în loc să îl ardă, și care nu produce fum, scrum și miros neplăcut, așa cum este IQOS, este un mic gadget care a fost gândit și pentru a nu-i deranja pe cei din jur.

Dispozitivul vine și cu un încărcător portabil, care se reîncarcă la rândul lui la priză, așa că ai putea avea nevoie și de o priză portabilă.

Sursa foto: Călin Stan, Shutterstock.com

Pachetele de vacanţă pentru seniori au apărut şi pe litoralul românesc...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cât a costat-o pe o româncă o vacanță de 15 zile în Japonia. Suma pentru zbor, cazare și experiențele din Tokyo, Kyoto și Osaka
Cât a costat-o pe o româncă o vacanță de 15 zile în Japonia. Suma pentru zbor, cazare și experiențele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Insula din Grecia unde oamenii trăiesc până la 100 de ani. Ce fac diferit localnicii și de ce aproape nimeni nu se uită la ceas
Insula din Grecia unde oamenii trăiesc până la 100 de ani. Ce fac diferit localnicii și de ce aproape nimeni nu...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x