Antena Căutare

Corfu – insula grecească cu atmosferă medievală

Corfu, atrage turiștii din toate colțurile lumii cu ale sale coaste pietroase ori cu nisip fin, înțesate de vegetație abundentă compusă din pini, chiparoși, lămai și măslini. Pornește în drumeții interesante ce îți descoperă la fiecare pas o fărâmă din caracterul elen și atmosfera de odinioară, atracțiile turistice de renume ale celei mai verzi insule din Marea Ionică.

Nu rata în Corfu nici satele pitorești, monumentele istorice și religioase, precum și ospitalitatea cunoscută a localnicilor, prezente în orice stațiune, de la Paleokastritsa la Agios Gordios, și de la Glyfada la Ipsos ori Sidari.

Corfu Town, bijuterie a insulei

Orașul Corfu, splendid poziționat în centrul insulei, este unul dintre cele mai importante puncte de plecare pentru a afla mai multe despre istoria tumultuoasă a corfioților. Vizitează principalele obiective turistice, cu numeroase monumente din epoca medievală, inclusiv Cetatea Veche, Cetatea Nouă și Biserica Sfântul Spiridon, protectorul insulei.

Articolul continuă după reclamă

Unul dintre cele mai frumoase și mai elegante orașe din Grecia și principalul port al insulei, construit pe un promontoriu, Corfu te surprinde la fiecare pas cu o arhitectură unică, în clădirile impozante, vilele elegante și palatele superbe, puternic influențată de diferitele popoare care și-au făcut veacul aici, precum venețienii, francezii sau englezii. Centrul istoric al orașului este împărțit în străzi pietruite în pantă ce ascund sute de magazinașe și buticuri tradiționale unde se vand obiecte de cult, produse locale și suveniruri. Orașul vechi face parte, de altfel, din patrimoniul mondial UNESCO, fiind unul dintre cele mai bine păstrate centre medievale din Europa.

Atracții de neratat în Corfu

Foarte aproape de capitală, găsești regiunea Kanoni, al cărei nume vine de la canoanele care protejau orașul la intrarea în lagună. Frumusețile sale naturale și atracțiile istorice te cuceresc de la prima vedere, cu două plaje spectaculoase, prima dintre ele la doar câteva minute de mers pe jos din parcare, iar a doua cu vederi spre superba Mouse Island sau Pontikonisi, care te surprinde cu o priveliște fantastică. Kanoni adăpostește și o minunată mănăstire mică și albă, Vlacherna, la care poți ajunge în capătul unui drum pietruit, foarte ușor de parcurs.

Dacă ești pasionat de istorie vei găsi în Corfu și cateva castele și palate somptuoase pe care nu trebuie să le ratezi. Angelokastro, numit și Castelul Îngerilor, este situat strategic în imediata vecinătate a orașului Krini, pe o colină semeță de unde ai vederi unice asupra împrejurimilor.

Angelokastro, datează din secolul XIII, fiind vizibil chiar de la poarta de intrare și se mândrește cu vestigii de neprețuit, dintre care se remarcă biserica veche dedicată Arhanghelilor Mihail și Gavriil, construită într-o peșteră.

Impresionant prin detaliile sale arhitecturale, Palatul Achillion, poziționat în pitorescul sat Gastouri este un loc facinant. Construit în jurul anului 1890, pentru Sisi, fosta împărăteasă a Austriei, palatul a fost un refugiu de vară al său, iar astăzi turiștii pot descoperi un palat amenajat impecabil, care oferă o imagine a perfecțiunii într-un loc de o frumusețe extraordinară.

De Geanina Ichim

Oferte Speciale Corfu

Hotel Omiros 3* - tarife de la 361 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro sau la telefon 021.270.00.99.

Galerie FOTO: Mexcaltitán , “Veneţia mexicană”! Satul insular ce se inundă în fiecare an, dar nu cauzează dezastre... Santorini, dincolo de apusurile de soare legendare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist care a descoperit țara
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x