Antena Căutare

De ce acte avem nevoie pentru a începe vacanţa cu dreptul în străinătate

Luna august e luna vacanţelor, iar tot mai mulţi români aleg să plece în concedii peste mări şi ţări. Asta implică documente de călătorie, poliţişti de frontieră, iar uneori un simplu control al paşaportului ne poate da dureri de cap.

Luna august e luna vacanţelor, iar tot mai mulţi români aleg să plece în concedii peste mări şi ţări. Asta implică documente de călătorie, poliţişti de frontieră, iar uneori un simplu control al paşaportului ne poate da dureri de cap.

Cartea de identitate este de ajuns atunci când vreţi să călătoriţi în Europa. Există chiar şi state care nu fac parte din Uniunea Europeană şi care permit accesul românilor doar cu acest document, de pildă: Serbia, Muntenegru, Moldova, Albania şi Bosnia şi Herţegovina.

Actul de identitate trebuie însă să fie valabil măcar 6 luni la data când intraţi în aceste ţări. Dacă vă simţiţi mai în siguranţă cu paşaportul, el trebuie să fie valabil măcar trei luni.

Sunt destule persoane care îşi aduc aminte cu doar câteva zile înainte de plecare în vacanţă că nu au paşaport. Puteţi să obţineţi acest document în doar 2 ore. Poartă denumirea de paşaport simplu temporar şi e valabil doar un an. Costă 96 lei. Atenţie însă, poliţiştii din multe state verifică suplimentar acest document.

Paşaportul care ridică cele mai puţine suspiciuni este cel electronic. Conţine un chip cu amprenta dumneavoastră digitală, o copie a retinei şi o poză biometrică a titularului. Costă 258 de lei, e valabil 10 ani, dar durează 10 zile lucrătoare să intraţi în posesia lui.

Şi e important de menţionat că indiferent de oraşul în care trăiţi, vă puteţi face programare online pentru eliberarea acestor documente. Încă un sfat important: atunci când călătoriţi, evitaţi să aveţi la dumneavoastră atât buletinul cât şi paşaportul. În cazul în care unul dintre ele vă e furat, să aveţi o variantă de siguranţă.

Citește mai mult pe Observator.tv!

La Ocna Sibiului turiştii se pot bucura de vremea numai bună de plajă, dar şi de apele sărate ale lacurilor din zonă... Cele mai iconice destinații exotice din Asia de sud-est...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un turist a dezvăluit care sunt cele mai proaste trei țări din Europa pe care le-a vizitat. Ce l-a dezamăgit în aceste destinații
Un turist a dezvăluit care sunt cele mai proaste trei țări din Europa pe care le-a vizitat. Ce l-a dezamăgit în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
6 țări din Europa pe care mulți turiști le trec cu vederea. Locuri spectaculoase, unele la doar câteva ore de România
6 țări din Europa pe care mulți turiști le trec cu vederea. Locuri spectaculoase, unele la doar câteva ore de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x