Antena Căutare

Drumeții, jeep safari și relaxare la plajă în Evia

Cu ale sale izvoare termale din Edipsos, plajele arcuite din partea de nord, plantațiile de fistic și migdali, micul paradis Lichadonisia, siturile arheologice de la Eretria și satele de pescari adormite în timp, nici nu este de mirare de ce Evia este una dintre cele mai tradiționale insule grecești.

A doua cea mai mare insulă grecească nu este la fel de populară precum Creta, însă găzduiește și ea edificii vechi de mii de ani, strâns legate de legendele cu zei. La fel de bine, Evia este privită ca fiind un paradis de smarald, datorită numeroaselor dealuri acoperite cu măslini, migdali și viță de vie din care se produce un soi de vin aspru și înțepător, cu o aromă pregnantă de fistic. Pământurile fertile ale Eviei îi atrag pe atenienii care și-au ridicat aici case de vacanță în inima sălbăticiei, dar și pe românii dornici de escapade relaxante.

Halkida și fenomenul natural unic

Insula Evia se află foarte aproape de Prefectura Attica, iar capitala Halkida este legată de Atena prin două poduri, prilej excelent pentru a bifa și capitala Greciei, într-un sejur de vară. Halkida este orașul cosmopolit al insulei, unde se muzee, atelierele de creație ale meșterilor locali, construcții bizantine și bisericuțe vechi. Însă, atracția principală a capitalei este fenomenul unic produs fix la locul de întâlnire dintre podul vechi și cel nou. Fluxul și refluxul alternează formând așa numitul ”val în picioare”, moment când sute de spectatori se adună în jurul falezei pentru a admira spectacolul naturii.

Articolul continuă după reclamă

Aventuri pe creste montane

Pentru cei care iubesc aventurile, Evia este un adevărat magnet turistic. În orașul Eretria poți porni în sesiuni inspirate de echitație pe plaja Malakonta. Poți surprinde apusul pe cea mai pitorească plaj a orășelului Pefki, o stațiune populară din partea de nord a insulei Evia.

Dacă te dai în vânt după drumeții, ai posibilitatea să străbați colinele Cheilor Dimosari Gorge ce întretaie masivul montan Ochi, și se întind pe aproape 10 km. Parcul natural este presărat cu izvoare susurătoare, mici cascade cristaline, pajiști pline de măslini sălbatici și stânci abrupte ce îți taie respirația.

O altă variantă interesantă de petrecere a timpului liber, poate fi un jeep safari spre enigmaticele case cunoscute sub denumirea de ”drakospita”. Cele mai multe dintre așa numitele ”case ale dragonilor”, stau răsfirate între colinele Muntelui Ochi și până în apropiere de Styra. Cele 23 de construcții din piatră, aparent asemănate cu piramidele egiptene, au fost realizate din blocuri masive de piatră și calcar, și au o vechime de mii de ani. Potrivit legendelor, ele au fost ridicate ca lăcașuri de cult unde se săvârșeau diverse ritualuri pentru Zeița Hera, însă aceste date nu sunt încă certificate.

Plaje desprinse din basme

Evia este un paradis al plajelor sălbatice, iar dacă vrei efectiv să te rupi de modernitate și de agitația marilor orașe, o variantă foarte interesantă poate fi Istiea, un orășel pitoresc din nordul Eviei care găzduiește o salbă de mici plaje din prundiș auriu, umbrite de măslini. La fel de interesantă îți poate părea și plaja Rovies ce leagă cele două sate Rovies și Limni, unde peisajele îți vor părea desprinse din cărțile poștale.

Alege un sejur în Evia, de la Europa Travel care împreună cu EOT (Greek National Tourism Organisation) desfășoară o amplă campanie de promovare turistică a principalelor destinații și atracții din Grecia. Turoperatorul din România te întâmpină cu o paletă extinsă de destinații în vechea Eladă, în locuri populare precum Corfu, Thassos, Skiathos, Lefkada sau Kefalonia, la tarife accesibile și servicii excelente.

De Mădălina Isar

Sursa foto: arhiva EOT

Oferte de Vacanta Sejur Evia

Hotel Mirtia 2* - Pefki – tarife de la 155 Euro + 339 Lei/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun, transport autocar, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro , call center 021-9407.

Sejur de neuitat în Valea Albă, Asprovalta... Ammoudia, stațiunea legendară a Greciei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist care a descoperit țara
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x