Antena Căutare

Farmecul unei destinații complete de vacanță, Mallorca

Un important punct de atracție pentru turiștii care caută un loc reconfortant pentru un sejur de poveste este Mallorca, cea mai mare insulă spaniolă. Face parte din Arhipelagul Baleare și se află la o distanță de aproximativ 170 de km de Barcelona. Cu capitala la Palma, Mallorca este secondată de alte trei mari orașe foarte populare: Llucmajor, Linca și Manacor.

Diversitate uimitoare a peisajelor

Mallorca este marcată de varietate geografică, culturală culinară și arhitecturală. Se mândrește cu o coastă de 500 de km, dar și cu lanțul muntos Tramuntana, al cărui vârf, Puig Major – cel mai înalt de pe insulă, măsoară 1.443 de metri. Partea de nord este abruptă și dă impresia că se prăbușește în Marea Mediterană, în timp ce, la polul opus, în sud se poate vedea o explozie de vegetație, plantații de măslini, portocali, lămâi și migdali.

Peisajul din nord este încântător, drumurile rutiere sunt înțesate de curbe „ac de păr” și oferă senzații tari celor care ajung în această parte a insulei.

Articolul continuă după reclamă

Nu mai puțin de 70 de plaje sunt puse la dispoziția vizitatorilor, care pot practica o diversitate de sporturi nautice și acvatice, de la surfing, schi nautic, windsurfing sau yachting. La acest capitol, foarte bine dotată este Cala Mayor, în timp ce Palma Nova este acoperită de un strat foarte fin de nisip, loc ideal pentru plajă. De asemenea, Plaja Formentor este luată cu asalt de turiști, pentru că are un nisip ce se apropie de alb, iar apa Mediteranei capătă aici culoarea turcoaz.

Locuri de bifat într-un sejur în Mallorca

În capitala Palma, poți vizita catedrala La Seu, aflată într-un top al celor mai frumoase edificii de cult din lume. Tot aici, se află Palatul Almudaina, reședința de vară a familiei regale, dar și Castell de Bellver, singurul castel circular de pe teritoriul Spaniei, de unde vizitatorii au o perspectivă umitoare asupra Golfului Bahia de Palma.

De explorat este și satul Valldemossa, poziționat în zona montană. Aici se află o mănăstire, unde a locuit Frederic Chopin, care se trata de tuberculoză. Celebrul compozitor a fost însoțit la Mallorca de cunoscuta scriitoare George Sand, iar pianul pe care l-a folosit polonezul în aventura sa pe insula din Baleare, există și astăzi în mănăstire.

De Geanina Ichim

Oferte de vacanta Mallorca

Hotel Java 4* - tarife de la 639 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu demipensiune, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. *Reducere Early Booking 20%! Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.

Experiențe autentic turcești în Bodrum, orașul alb-albastru... Cel mai periculos monument din lume este în Barcelona! Uite cum arată şi ce îl face atât de înfricoșător!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un turist a dezvăluit care sunt cele mai proaste trei țări din Europa pe care le-a vizitat. Ce l-a dezamăgit în aceste destinații
Un turist a dezvăluit care sunt cele mai proaste trei țări din Europa pe care le-a vizitat. Ce l-a dezamăgit în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
6 țări din Europa pe care mulți turiști le trec cu vederea. Locuri spectaculoase, unele la doar câteva ore de România
6 țări din Europa pe care mulți turiști le trec cu vederea. Locuri spectaculoase, unele la doar câteva ore de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x