Antena Căutare

Iordania, regatul construcțiilor antice

Să pășești pe străzile cu pietre vechi, realizate de nabateeni poate fi o adevărată provocare pentru turistul modern. O vizită în Iordania înseamnă mai mult decât o incursiune în timp, în vremurile antice când Moise urca pe Muntele Nebo, de unde avea să vadă Pământul Făgăduinței.

Printre coloane uriașe și pereți tociți de vreme, în mijlocul deșertului, drumul șerpuitor te conduce către cea mai mare realizare a Regatului Nabateean, Petra. O minune de oraș sculptat în rocă de culoarea mierii care a trădat timpurile moderne și a rezistat cu sfințenie în ciuda turismului în exces. Adevărata operă de artă a beduinilor, te surprinde printe tehnicile folosite pentru a realiza forme și decorațiuni ireale.

Probabil că nimeni nu poate explica în detaliu, cum au reușit nabateeni să realizeze asemenea opere de artă. Nici legendele nu au întârziat să apară, în urma cărora aflăm că beduinii au primit ajutor divin pentru a ridica astfel de castele în rocă dură. Dincolo de povești, Petra este o destinație de neratată în cadrul sejurului în Iordania, și cu siguranță locul de văzut măcar o dată în viață.

Articolul continuă după reclamă

Dacă la Petra, te poți bucura de o experiență parcă ireală, drumul fierbinte prin deșertul Wadi Rum poate fi exact ceea ce îți doreai. Aventură, adrenalină și puțin de culoare... dunele uriașe de nisip fin te poartă către o lume fermecată, unde frumusețea înseamnă liniște. Totul pare tăcut aici, chiar și atunci când în zare se aud clopoțeii caravanelor care trec pe Drumul Mătăsii, încărcate cu diverse materiale.

Destul de departe de Petra, dar ceva mai aproape de Amman se găsesc cele mai multe ”castele de nisip”. Fotrețele Deșertului, în estul Iordaniei au fost ridicate în perioada dinastiei Umayyad, dar timpul care a trecut peste aceste minuni arhitecturale, nu a lăsat semne vizibile. Pereții castelelor păstrează povești și mirosuri din negura timpului, iar atmosfera este una antică. Cuvintele sunt de prisos pentru a putea descrie aceste fortificații, mai ales că aici sunt păstrate mozaicuri fine, extrem de rare.

de Mădălina Isar

Oferte Turistice Iordania

Hotel Arena-Amman& Crystal-Aqaba 3*

- de la 578 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.cocktailholidays.ro , sau la telefonele 0771 638 324 / 021 317 84 55.

Hotel Crystal International- Aqaba 3*

- de la 422 euro/persoana, 7 nopți de cazare cu mic dejun, transport cu avionul, transferuri, asistență turistică. Detalii pe www.holidayoffice.ro , telefon 021 527 50 50 sau la adresa [email protected].

Chania, orașul grecesc cu farmec venețian...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
10 locuri din România pe care merită să le vezi toamna. Peisajele sunt spectaculoase în acest sezon
10 locuri din România pe care merită să le vezi toamna. Peisajele sunt spectaculoase în acest sezon
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Zbor târziu sau avion întârziat? Ce verifici când închiriezi o mașină la aeroport
(P) Zbor târziu sau avion întârziat? Ce verifici când închiriezi o mașină la aeroport
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x