Antena Căutare

Kefalonia, un rai exotic!

A descoperi cu sufletul Grecia înseamnă mai mult decât un tur al monumentelor sau al plajelor superbe care ,,țin în palme” adevărate bijuterii arhitectonice sau naturale. Când vei descoperi Kefalonia vei avea senzația că ai atins inima Greciei, pentru că aici viața modern pulsează o viață senină și liniștită, printre ruinele unui oraș antic, care se scurge către plajele care devin roșiatice, al căror nisip e tămăduitor.

În plus, Kefalonia are o însemnătate aparte pentru turiștii români, pentru că aici se află Mânăstirea Sfântului Andrei, protectorul României. Ceva mistic ne leagă de acestă insulă a contrastelor, unde stâncile grecești se înalță brusc din apele albastre și transparente ale Mării Ionice și ridică până aproape de cer oamenii locului cu satelelor mici și case modeste, ruinele romane, venețiene și bizantine, dar și bisericile și mânăstirile uitate de vreme.

Fenomene mistice

Articolul continuă după reclamă

Capitala insulei, Argostoli, este un loc aparte al insulei. Aici apele mării se scurg într-un dans sensual în niște cavități sub forma unor ,,cuiburi de rândunică”, pentru ca apoi să dispară în culoarele subterane ale solului stâncos al insulei. Este un fenoment geologic rar și minunat. Este fascinant să vezi cum apele mării reies la suprafață în Lacul semi-subteran Melissani, capătând o culoare turcoaz transparent, într-un peisaj care îți taie respirația.

Descopera Argostali si statiunile din Kefalonia

În Argostali te poți plimba nestingherit de-a lungul coastei pavate cu pietre de mare, străjuită cu palmieri protectori. Aici toate străduțele duc în Platia Valianou, o piață mare și frumoasă, împânzită de restaurante, patiserii cu dulciuri tradiționale, cafenele și baruri atrăgătoare. Doar o singură stradă te va face să uiți drumul spre piață, Lithostroro, o zonă de shopping spectaculoasă, unde găsești tot felul de minunății. Un popas la Biserica Sfântul Spiridon te va ajuta să îți limpezești gândurile și să te pregătești pentru un spectacol de calitate la teatrul ,,Kefalos”.

Stațiunile din Kefalonia sunt animate de restaurante elegante, baruri moderne, cluburi de noapte imense, dar și de numeroase muzee, ruine arheologice, castele venețiene sau peisaje impresionante. Toate satele de pe insula ,,stropită” cu verdeață luxuriantă sunt foarte pitorești și extrem de atractive. Fiind o insulă muntoasă, majoritatea satelor sunt cocoțate pe deal, însă sunt și câteva de-a lungul coastelor care sprijină insula ca niște mâini împreunate.

Carmen Stefan

Sejur Kefalonia Grecia

Hotel Starlight 3*/Skala de la 599 lei/pers, transport cu autocarul, transferuri, 6 nopți cazare cu mic dejun, asistenta turistica, agentia Europa Travel (www.europatravel.ro ), call center 021-9407

Închisori subterane medievale şi peşteri misterioase!... O piesă de șah pe hohlaica din Rhodos...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist care a descoperit țara
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x