Antena Căutare

Relaxare în satele de vacanţă pitoreşti din Kefalonia

Faimoasă pentru plajele extravagante şi satele pitoreşti, într-un amalgam de stiluri şi oportunităţi de divertisment, Kefalonia, cea mai mare insulă din Marea Ionică, este destinaţia ideală pentru orice turist.

Dacă ești în căutarea unei vacanţe romantice şi liniştite vei găsi aici sate pitoreşti unde să te relaxezi cum se cuvine, chiar şi în sezonul de vârf.

Familiile se pot distra vizitând castelele medievale, muzeele şi vechile mănăstiri tradiţionale, asta după ce s-au epuizat momentele de distracţie la parcurile acvatice. Cei care iubesc marea şi vor să exploreze tărâmul subacvatic, pot înota în cele mai limpezi ape şi se pot bucura de o multitudine de sporturi nautice, în zone dintre cele mai fermecătoare, cu peşteri şi grote atractive.

Argostoli, o așezare plină de farmec

Articolul continuă după reclamă

Sejurul în Kefalonia este incomplet fără măcar câteva ore petrecute în tradiţionalele sate greceşti, unde poţi gusta, la propriu, din autenticul locurilor. Pentru o experienţă completă, îţi recomandăm să nu ratezi în această vacanţă Argostoli, capitala insulei, poziţionată în mijlocul naturii, înconjurată de munţi falnici şi păduri dese de un verde crud.

Frumoasele clădiri veneţiene şi multe dintre vilele şi casele localnicilor au fost distruse de teribilul cutremur din anul 1953, însă de atunci oraşul a fost reconstruit cu ajutorul guvernului elen, care a făcut toate eforturile pentru a menţine culoarea locală şi arhitectura tradiţională.

Argostoli, cosmopolit şi tradiţional totodată, este destul de aglomerat în sezon estival. Turștii europeni sunt atrași de frumusețea autentică a acestui oraș, dar mai ales de atmosfera cosmopolită. În centrul orașului găsești cafenelele şi barurile cochete cate te îndeamnă la distracţie.

de Geanina Ichim

Grecia Low-Cost

Sejur Kefalonia

Hotel La Cite 3*-de la 14 euro/persoana/noapte, cazare cu mic dejun, transport individual. Detalii pe www.europatravel.ro , call center 021-9407.

Insula Corfu, la limita dintre modern şi arhaic... Așa arată paradisul! Peștera celor trei poduri te va lăsa fără cuvinte! Îți ia doar două ore să ajungi acolo!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un turist a dezvăluit care sunt cele mai proaste trei țări din Europa pe care le-a vizitat. Ce l-a dezamăgit în aceste destinații
Un turist a dezvăluit care sunt cele mai proaste trei țări din Europa pe care le-a vizitat. Ce l-a dezamăgit în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
6 țări din Europa pe care mulți turiști le trec cu vederea. Locuri spectaculoase, unele la doar câteva ore de România
6 țări din Europa pe care mulți turiști le trec cu vederea. Locuri spectaculoase, unele la doar câteva ore de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x