Antena Căutare

Spania medievală și culturală. Locuri de văzut într-un circuit de 9 zile

Cea mai populară destinație din Peninsula Iberică, Spania este recunoscută pentru metropolele dinamice ca Madrid sau Barcelona, pentru însorita Costa del Sol, tradiționala regiune Andaluzia, gastronomia fascinantă și așezările medievale ce te transpun parcă în timpurile maurilor. Pornește în marele tur al Spaniei într-un circuit de 9 zile de la Europa Travel, în care vei bifa cele mai populare și încântătoare atracții.

Barcelona și Madrid, metropole vibrante

Primul contact cu Spania va fi în Barcelona, orașul care reflectă cel mai bine avangarda arhitecturală remarcându-se mai presus de toate prin edificiile semnate de marele Antoni Gaudi. Pornește la pas pe Las Ramblas, vizitează magnifica Sagrada Familia (cel mai de seamă simbol gotic proiectat de arhitectul catalan, încă nefinalizată), admiră celebrele căsuțe ca turta dulce din Parcul Guell și urcă pe Dealul Montjuic unde se află Fântânile Magice.

Opțional te poți îndrepta spre Montserrat un important loc de pelerinaj de pe Muntele Sfânt, să vizitezi El Escorial, cetatea-mănăstire ridicată la ordinului Regelui Filip al II lea unde se află și impozantul Palat al Bourbonilor. Și o vizită la Valle de los Caidos, un sit grandios ridicat pentru eroii din timpul Războiului Civil.

Articolul continuă după reclamă

Numit și Orașul Alfa, Madrid este una dintre cele mai libertine capitale europene, dar care încă te transpune în atmosfera regilor. Îți poți începe turul prin vizitarea Palacio Real, o bijuterie arhitecturală cu 2000 de camere somptuoase. Se spune că toate drumurile orașului duc către Puerta del Sol, o piață medievală realizată în secolul al XIX lea unde se adună comercianții de tot felul. Nu rata nici Muzeul Prado, unu dintre cele mai importante din Europa cu a sa colecție de artă din care fac parte circa 9000 de tablouri și 5000 de schițe.

Pornește pe urmele Spaniei medievale vizitând Toledo, un oraș fermecător cu o cetate veche de 2000 de ani cocoțată pe un deal cu vederi spre râul Tajo. Aici vei vizita Castelul Alcazar, Catedrala Toledo sau Sinagoga Santa María la Blanca, cea mai veche sinagogă din Europa.

Încântătoarea Andaluzia cu ale sale coride fascinante

În plus, circuitul de la Europa Travel include și un tur al regiunii Andaluzia cu ale sale orașe tradiționale și atracții istorice de neratat.

Explorează Cordoba o perlă ă de la poalele munților Sierra, cu simbolul Mezquita, o moschee grandioasă în stil islamic-spaniolă din secolul al X lea, ce ocupă o suprafață de până la 24.000 de metri pătrați. Fă un tur cultural în Sevilla, capitala regiunii unde se găsește fortăreața maură Alcazar, din UNESCO, și relaxează-te pe coasta Atlanticului în fermecătorul și pitorescul, Cadiz de unde poți porni spre Gibraltar.

Traversează Rezervația Maimuțelor și Strâmtoarea Gibraltarului, iar apoi admiră coasta marocană din cel mai sudic punct. Urmat de câteva momente relaxante pe Costa del Sol, unde vei putea admira celebrele stațiuni Marbella – cu viața de noapte fulminantă și casele pastelate și Malaga – celebră pentru Muzeul pictorului Pablo Picasso.

Valencia, orașul științei

Turul de la Europa Travel se încheie cu Valencia, orașul ce se situează la limita dintre tradiție și modernitate, care freamătă de turiști pe toată perioada anului. Simbolul locului este Complexul Artelor și Științelor, cu imensul muzeul, grădinile suspendate Umbracle, imensul Cinema IMAX sau parcul oceanografic. Însă vei găsi aici și câteva construcții istorice cele mai multe concentrate în zona Plaza Almoina, dintre care și Catedrala neoclasică cu influențe gotice, sau Turnurile Serranos din Placa dels Furs.

De Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Oferte Speciale Circuite 2018

Circuit Marele Tur al Spaniei – Tarif: 629 Euro/persoana – tarif redus cu 10%! 8 nopti de cazare cu mic dejun, transport avion, autocar local pentru realizarea itinerariului, ghid roman. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un turist a dezvăluit care sunt cele mai proaste trei țări din Europa pe care le-a vizitat. Ce l-a dezamăgit în aceste destinații
Un turist a dezvăluit care sunt cele mai proaste trei țări din Europa pe care le-a vizitat. Ce l-a dezamăgit în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
6 țări din Europa pe care mulți turiști le trec cu vederea. Locuri spectaculoase, unele la doar câteva ore de România
6 țări din Europa pe care mulți turiști le trec cu vederea. Locuri spectaculoase, unele la doar câteva ore de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x