Antena Căutare

Vacanțe all inclusive pentru seniori, în Delta Dunării

Delta Dunării este adevărata perlă a României. Îngemănare de pământ și apă, locul este ofertant datorită naturii unice și diversității culinare, iar în acest sezon, seniorii o pot descoperi la tarife imbatabile!

Noutatea în turism este Delta pentru Seniori, iar pachetul include 4 nopți de cazare cu masa all inclusive, transport cu autocarul și transferul cu barca Murighiol-Uzlina, de la numai 619 lei/persoană. Turiștii care nu îndeplinesc criteriile de seniori, vor beneficia de același tarif dacă sunt cazați în cameră cu un senior 50+. Conceptul all-inclusive înseamnă că mesele sunt tip bufet suedez și că anumite băuturi pot fi servite pe tot parcursul zilei (apa, berea, vinul, sucurile acidulate și cafeaua la dozator).

Bucate tradiţionale, cu peştele în rol principal

După o plimbare prin labirintul de canale ale Deltei, o masă copioasă este bine-venită, mai ales că devine un adevărat spectacol dedicat peștelui. În rol principal găsim scrumbia. Preparată pe grătar sau în cuptor, prăjită în mălai, marinată sau plachie, se mănâncă stropită din belșug cu mujdei și zeamă de lămâie. Borșul pescăresc din Deltă se află într-o contradicție paradoxală. Pentru că în satele de pescari de aici nu se folosește borșul cunoscut în restul țării, acea fermentație de tărâțe de grâu, savoarea e dată de prospețimea peștilor: șalău, știucă, roșioară, caras, ori plătică, curățaţi de solzi și aruncați în ceaun, alături de ceapă, ardei gras și morcovi.

Articolul continuă după reclamă

În plus, specific zonei este modul în care se mănâncă borșul. Zeama se desparte de pește în străchini diferite, iar partea lichidă primește sare, oțet și ardei iute tocat fin. O altă vedetă a Dunării este știuca. Este delicioasă umplută cu ceapă, miez de roșii și de pâine, mărar și pătrunjel.

Pentru a simți farmecul naturii și gastronomiei Deltei Dunării, Hotelul Gulliver Delta Resort 3* te invită la relaxare și pescuit direct de pe pontoanele hotelului. Resortul se află în inima Deltei, în localitatea Uzlina și se mândrește cu o piscină numai bună în zilele călduroase de vară, un restaurant și o terasă perfecte pentru nopțile albe.

de Geanina Ichim

Delta Dunării pentru Seniori

Hotel Gulliver Delta Resort 3*- de la 619 lei/persoana, 4 nopti de cazare cu all inclusive, transport cu autocarul, transfer cu barca Murighiol-Uzlina. *Oferta valabilă până la 31 martie 2016. Detalii pe www.gullivertours.ro , call center 021 794 75 07.

Peisaje boeme şi nopţi de pomină în staţiunea Bodrum... Descoperă insula preferată a împărătesei Sissi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist care a descoperit țara
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x