Antena Căutare

Mireasa, sezonul 2. Bianca și Mihai formează un cuplu extrem de frumos. Cum s-au fotografiat cei doi. Imaginea îți taie răsuflarea

Bianca și Mihai par din ce în ce mai fericiți împreună. Recent, tânăra a publicat o fotografie care pare dovada reală că cei doi sunt de nedespărțit. Iată cum au fost surprinși. Cadrul este unul extrem de romantic.

Mireasa, sezonul 2. Bianca și Mihai formează un cuplu extrem de frumos. Cum s-au fotografiat cei doi. Imaginea îți taie răsuflarea | Antena 1

După ce Bianca a refuzat să se căsătorească cu Mihai în fața camerelor de filmat la Mireasa, au existat multe controverse și voci care au spus că între ei nu e sentiment de iubire. Cu toate acestea, timpul a arătat că dragostea lor este reală, chiar dacă au ales să nu facă pasul atunci.

Ei nu au forțat dragostea și, în final, aceasta a venit de la sine. Comunicarea, iubirea și sprijinul familiilor lor i-a ajutat să treacă peste momentele dificile și au învățat să comunice mai eficient, ca dovadă fiind fotografiile cu care își țin la curent urmăritorii din mediul online.

Citește și: Mireasa 2020, sezonul 2. Cum au apărut Bianca și Mihai de sărbători. Foștii concurenți trăiesc o poveste de iubire fabuloasă

Cum s-au fotografiat Bianca și Mihai. Cei doi se țin de mână, iar decorul este unul extrem de romantic

Articolul continuă după reclamă

Flacăra iubirii nu s-a stins între cei doi. Bianca și Mihai par mai îndrăgostiți ca niciodată, iar imaginea pe care tânăra a urcat-o pe contul său de Facebook este dovada vie a relației lor extrem de solide.

De această dată, cei doi s-au fotografiat la malul unui lac, într-un decor desprins din povești. Ținându-se de mână și cu spatele spre cameră, cei doi se uitau în zare și păreau extrem de cuceriți de peisajul pe care îl aveau în fața ochilor. Cei doi au putut fi observați cu niște haine sport, pesemne că au ieșit într-o plimbare la apusul soarelui

Fotografia s-a bucurat de aprecierile urmăritorilor, iar comentariile frumoase au curs la postarea Biancăi.

De când au părăsit casa Mireasa, cei doi au afirmat că sunt împreună și că trăiesc unele dintre cele mai speciale momente din viața lor, chiar dacă au ales să nu se căsătorească în fața lumii. Această fotografie tandră este o confirmare a faptului că alături se bucură de o iubire frumoasă și prețuiesc fiecare moment împreună.

Bianca și Mihai au foarte multe lucruri în comun, în special în ceea ce privește stilul lor vestimentar și faptul că s-au născut în aceeași zi, dar în ani diferiți.

Citește și: Mireasa 2020, sezonul 2. Cum au apărut Bianca și Mihai în cea mai recentă fotografie. Susținătorii s-au uitat de doua ori

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul Andreei după cursa de eliminare. Cuvintele dure pe care le-a spus înainte de a părăsi casa Mireasa
Mesajul Andreei după cursa de eliminare. Cuvintele dure pe care le-a spus înainte de a părăsi casa Mireasa
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este Ștefania, noua concurentă din casa Mireasa! Cu ce se ocupă tânăra și ce a recunoscut despre ea
Cine este Ștefania, noua concurentă din casa Mireasa! Cu ce se ocupă tânăra și ce a recunoscut despre ea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x