Antena Căutare

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Emoţiile şi-au spus cuvântul ieri în platoul Mireasa! După patru luni de competiţie acerbă şi de trăiri intense, îndrăgitul reality show matrimonial a ajuns la final! Ieri, Andra şi Armando au fost desemnaţi de către public drept câştigătorii acestui sezon şi ai marelui premiu în valoare de 40.000 de Euro.

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Cei doi au spus „DA” în direct, iar cununia civilă a fost oficiată chiar de către primarul oraşului Buftea, Gheorghe Pistol. Surpriza a venit din partea unui alt cuplu, care deşi s-a clasat pe locul al treilea a decis să se căsătorească în direct.

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Ionuţ şi Ale au părăsit şi ei casa Mireasa ca o familie. Finala emisiunii, difuzată ieri în intervalul 13:45 – 16:00, la Antena 1, a fost lider detașat de audiență, atât pe publicul comercial din mediul urban, cât și la nivelul întregului public din mediul urban şi la nivel național.

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Articolul continuă după reclamă

Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, finala Mireasa s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 1.6 puncte de rating și 13.3% cotă de piață, în timp ce Pro TV ocupa poziţia secundã, cu o medie de 1.4 puncte de rating şi 11.3% cotă de piaţă.

Lider absolut de audienţã şi la nivelul publicului din mediul urban, Mireasa a înregistrat o audiență medie de 2.4 puncte de rating și 12% cotă de piață, în vreme ce poziţia secundã a fost ocupatã de România TV cu 1.8 puncte de rating şi 8.9% cotã de piaţã.

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Ierarhia se pãstreazã şi la nivelul întregii populaţii a țării, Antena 1, cu Mireasa, ocupând prima poziţie în topul audientelor, cu un rating mediu de 3.1 procente şi 14.5% cota de piaţã, în vreme ce poziţia secundã a fost ocupatã de Kanal D cu 2.4 puncte de rating şi 11.3% cotă de piaţã.

Andra şi Armando au avut parte de cele mai intense trăiri în casa Mireasa. După multe momente intrigante şi o dragoste pe care chiar ei au catalogat-o „cu năbădăi”, cei doi au primit darul cel mai de preţ pe care îl aşteptau: binecuvântarea părinţilor.

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Nu doar aceştia au crezut în iubirea lor, ci şi telespectatorii care i-au desemnat drept câştigatorii acestui sezon Mireasa şi ai marelui premiu în valoare de 40.000 de Euro.

„Eşti femeia pe care mi-am dorit-o toată viaţa!”, i-a mărturisit Armando Andrei, în vreme ce ea a completat: „Eşti bărbatul alături de care vreau să trăiesc!”.

Tot Armando a mai dezvăluit: „Am venit copil, m-am maturizat şi plec de aici însurat!”, iar Andra a completat: „experienţă Mireasa a fost surprinzătoare. Când m-am înscris nu mă aşteptam să se încheie cu o căsătorie, dar sunt foarte fericită!”

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Tot telespectatorii au decis încă doi câştigători ai competiţiei: Narcisa a fost desemnată cea mai populară concurentă, în vreme ce Nuţu şi-a adjudecat şi el titlul de cel mai popular concurent.

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Încă de la începutul săptămânii, caravana Mireasa a pornit într-un tur de forţă în întreaga ţară, în căutarea noilor concurenţi pentru cel de-al doilea sezon al îndrăgitului reality show matrimonial. Astfel, toate mamele hotărâte, cu băieţi care îşi caută aleasa şi fete gata să spună <<DA>> se pot înscrie la casting pe adresa casting.a1.ro sau la numărul de telefon 0758244659.

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Andra şi Armando au câştigat competiţia Mireasa şi marele premiu de 40.000 de Euro! 2 cupluri au decis să se căsătorească în direct!

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 11 iulie 2020

Cele mai hot scene din primul sezon Mireasa! Imaginile ce i-au dus pe marii câștigători ai sezonului în pragul eliminări... Răsturnare de situație, după finala Mireasa! Ce au făcut Andra și Armando, imediat după ce au câștigat marele premiu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ștefania și Alberto, în cursa de eliminare la Mireasa! Anunțul făcut de Simona Gherghe
Ștefania și Alberto, în cursa de eliminare la Mireasa! Anunțul făcut de Simona Gherghe
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scandal între Maria și Anne Mary, la Mireasa! De la ce a pornit cearta dintre cele două
Scandal între Maria și Anne Mary, la Mireasa! De la ce a pornit cearta dintre cele două
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x