Antena Căutare

Mireasa sezon 7, 7 februarie 2023. Reacția lui Mihai după ce a aflat despre trecutul lui Hatice. A folosit cuvinte dure

Mihai a vorbit în termeni foarte duri despre trecutul lui Hatice și consideră că fetele din Brăila apucă pe căi precum cele descrise de fată. Cum a reacționat concurenta când a auzit cele spuse.

”Eu sunt lumina de la capătul tunelului sau cum?! Păi asta sunt pentru ea. E ceva pozitiv, da... Mă așteaptă cămătarii, ce sunt, frate? Acasă ce fac. Fetele din Brăila, toate fac asta. Acolo e spuma. Sunt șterse pe jos. (...) Îți dai seama că nu mi-aș dori ca nevasta mea să fie fosta de pește? Eu la București mă distrez cu ele. Eu niciodată nu am luat de bună o fată de genul. Eu mi-am dat seama de când am văzut-o pe ea. Am zis și de Denisa la fel”, a spus Mihai.

”Nici eu nu aș sta cu o fată așa”, a zis și Roberto. ”Tu să taci din gură”, i-a zis Mihai, făcând referire la fosta relație a lui Roberto. Mihai susține că nu poate avea o relație serioasă cu o femeie care s-a învârtit prin aceste cercuri dubioase.

Mihai, foarte dur despre trecutul lui Hatice

Mai târziu, pe pace, a mers la Hatice și a întrebat-o dacă mai are ceva de ascuns. Fata i-a replicat că fostul avea poze mai deochiate cu ei doi. ”Dacă o face, problema lui”, a afirmat ea. ”Doamne ferește”, a venit răspunsul lui Mihai.

Mai târziu, Roberto a vorbit cu Hatice și i-a transmis că Mihai crede că el e un refugiu pentru fată. Concurenta de la Mireasa sezon 7 i-a răspuns că nu are nevoie de protecție și că vrea să o ia de la zero cu cineva care o prețuiește.

Hatice a mai afirmat că nu îl înțelege pe Mihai și tinde să creadă că nu vor forma niciodată un cuplu.

”Îl înțeleg. Nu oricine are capacitatea de a accepta un trecut ca al meu. Asta nu mă oprește să o dau înainte în viață. E automat un block când o persoană îți spune că nu este. L-am simțit înainte, chiar de sâmbătă. De sâmbătă nu am avut nicio treabă, dar a venit el. Am zis că poate ceva va fi. Acum îmi este clar”, a zis Hatice despre afirmațiile lui Mihai și viitorul lor.

În emisia live din 7 februarie, Mihai a spus cu asta a simțit să spună: ”Nu a fost special să ajungă la urechile ei. Am avut o zi mai proastă, nu mă simt într-o telenovelă. (...) Nu am nimic cu Denisa, dacă are ceva să spună. Ai fost în subiect și atât. Nu cred nimic despre tine, nu vreau să cred nimic nici despre tine. (...) E o situație ciudată cu totul. Cu tot trecutul ei și tot ce se întâmpă. Mă gândesc la ea”.

Mireasa sezon 7. Mama lui Hatice a sunat la Capriciile Iubirii. De ce ea și concurenta au plâns în hohote... Mireasa sezon 7, 7 februarie 2023. Cine este Daiana, noua concurentă. Fata spune că place deja pe cineva...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească normal”
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere concurenții
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x