Antena Căutare

Mireasa sezonul 5. Sese, imagine înduioșătoare alături de fiica ei. Cât de mult a crescut Selina

Sese, fostul concurent din sezonul 5 Mireasa, a publicat o imagine înduioșătoare cu fiica lui. Selina a cucerit inimile internauților cu frumusețea ei. Iată cât de mult a crescut fetița Giovanei.

Sese, fostul concurent din sezonul 5 Mireasa, a publicat o imagine înduioșătoare cu fiica lui | Antena 1

Sese și Giovana se numără printre cuplurile din sezonul 5 Mireasa care au reușit să atragă atenția telespectatorilor cu povestea de iubire și felul lor carismatic. Cei doi s-au cunoscut în casa show-ului matrimonial, iar de atunci sunt de nedespărțit.

Tinerii au avut parte de o experiență de neuitat în emisiune. Amândoi au venit cu gândul de a pleca acasă căsătoriți, lucru care s-a și întâmplat. În Marea Finală a sezonului 5 Mireasa, Sese și Giovana au spus un „DA” hotărât în fața ofițerului de stare civilă.

În ciuda neînțelegerilor și certurilor pe care le-au avut de-a lungul șederii lor în reality show, aceștia au rămas împreună. Mai mult, nu s-au gândit nici măcar o secundă la faptul că ar putea părăsi competiția fără partener.

Pentru că au fost îndrăgiți de foarte mulți oameni, foștii concurenți de la Mireasa au primit marele premiu. Sese și Giovana au avut cele mai multe voturi din partea publicului în ediția finală a emisiunii.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Mireasa, sezon 5. Cum au răspuns Sabrina și Perneș după ce s-a speculat că fata ar fi însărcinată: „Vreau să vă anunț”

Deși nu au mai apărut de mult pe micile ecrane ale telespectatorilor, tinerii sunt destul de activi în mediul online. Acolo își țin la curent susținătorii cu cele mai speciale evenimente din viața lor. De curând, fosta concurentă din sezonul 5 al show-ului matrimonial a anunțat că urmează să devină mamă pentru a doua oară.

Giovana a născut o fetiță sănătoasă în luna mai a anului trecut, iar acum este însărcinată cu cel de-al doilea copil al cuplului.

Cât de mult a crescut Selina, fiica lui Sese și a Giovanei din sezonul 5 Mireasa

Sese și soția lui, Giovana, trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viața lor. Cei doi se bucură din plin de toate momentele pe care le petrec alături de fetița lor. Micuța Selina este de o frumusețe răpitoare.

Recent, fostul concurent din sezonu 5 Mireasa a distribuit pe contul de Instagram o poză adorabilă în care apare alături de fiica lui. Cu zâmbetul pe buze, tânărul s-a lăsat pozat în timp ce își ținea micuța în brațe.

Citește și: Giovana de la Mireasa și-a ales o carieră nouă în care profesează. Ce meserie va avea și în ce domeniu a primit o certificare

Selina a „topit” inimile oamenilor din mediul online cu ținuta ei adorabilă, chipul angelic și privirea blândă. Din imagine se poate observa faptul că fetița seamănă foarte bine cu tatăl ei. Aceasta a moștenit culoarea ochilor de la Sese.

Un lucru este cert, fostul concurent din sezonul 5 Mireasa radiază de bucurie de când a devenit tată. Rolul i se potrivește de minune, iar drept dovadă stau postările sale din mediul online.

Sese și Giovana din sezonul 5 Mireasa, portret înduioșător de familie

Sese și Giovana sunt foarte discreți când vine vorba de viața personală, însă nu uită să împărtășească noutățile cu susținătorii lor de pe Instagram. În urmă cu ceva timp, tânără a luat pe toată lumea prin surprindere cu un portret înduioșător de familie.

Fosta concurentă din sezonul 5 Mireasa și soțul ei au fost într-o mică vacanță alături de fetița lor.

Mireasa, sezon 7. Irina, mesaj neașteptat pentru Hatice. Ce a spus acum despre cea cu care a avut un conflict în competi... Mireasa, sezon 3. Ce mai face și cum și-a surprins susținătorii Andreea Grădinaru, fosta concurentă a show-ului matrimon...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi,
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi, "forțat" de Belu:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre experiență
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x