Antena Căutare

Mireasa sezonul 7. Cum a tratat-o Roberto pe Giulia, după ce a aflat că el este cel care i-a atras atenția. Ce spune despre Denisa

Casa Mireasa a avut parte de un subiecct intens de discuție, după intrarea Giuliei în emisiune. Iată că tânăra a venit în casă pentru Roberto, iar acest lucru a creat o discuție foarte largă.

Roberto și Giulia au avut parte de mai multe discuții intense pe tema unei posibile relații între ei doi. Iată că tânărul s-a bucurat să afle că noua concurentă a venit la Mireasa pentru el, iar acesta s-a declarat atras de ea, semn că sentimentele sunt împărtășite.

Roberto și Giulia, discuții despre viitorul împreună la Mireasa sezonul 7. Ce au spus aceștia despre posibila relație

Roberto și Giulia au explicat că se simt atrași unul de celălalt și că își doresc să se cunoască mai bine în viitorul apropiat. Acesta a răspuns fără ocolișuri tuturor întrebărilor puse de Gabriela Cristea.

„Eu nu mai am încredere în mine, nu am nicio siguranță. A recunoscut. A zis direct. Eu sunt și foarte timid. O să zic ce am simțit cu privire la Denisa, ce a fost între noi. Da, sunt interesat. A fost sinceră, a recunoscut din prima. Mi-am dorit să fie așa. Eu vreau o femeie care să zică da de la început”, spune Roberto.

„Urmează să ieșiți la un date, nu? Trebuie să-ți placă și ție”, întreabă Gabriela Cristea.

„Îmi place că e înalt, că e foarte simpatic. Mi se pare că e cald până acum, are simțul umorului și cred că e un băiat hotărât”, spune Giulia despre Roberto.

Ce au declarat colegii săi din casa băieților despre apropierea de Giulia și despre Denisa

„De ce ați fost atât de intrigați domnilor? Cum trebuie să simtă Roberto?”, întreabă Gabriela Cristea.

„Uneori spune lucruri pe care poate nu le simte”, răspund aceștia despre el.

„Aici nu se simte ca afară. Mama Denisei a zis să vină acasă și a vrut”, s-a scuzat Roberto.

Roberto a mărturisit că este îndrăgostit de Denisa, dar concurenta Mireasa spune că sentmentul nu e reciproc

Băiatul i-a spus Denisei că nu i-ar face bine o distanțare.

„N-am mai simțit asta. Să nu-mi mai spus niciodată să nu mai vorbim. N-am fost atât de serios până acum. Mi-ai intrat în suflet, ce să-ți mai zic?”, a spus Roberto.

În emisia live de Mireasa de pe 27 februarie 2023, Roberto a recunoscut că s-a îndrăgostit, dar fata a spus: „Nu e reciproc ce simțim acum. Eu chiar nu ști ce să fac. Nu știu cum să gestionez situația asta”

„De Cătălina n-am spus că m-am îndrăgostit. Singura fată e Denisa”, a precizat Roberto.

„Să o lase mai liberă pe Denisa. Să nu o preseze”, a spus doamna Livia.

„Nu mă simt presată”, i-a răspuns Denisa doamnei Livia.

Mireasa sezonul 7. Care este marele regret al lui Ionuț. Ce a mărturisit tânărul imediat după vestea eliminării... Mireasa sezonul 5. Sese și Giovana se bucură de vacanța mult dorită la Londra. Cum s-au pozat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească normal”
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere concurenții
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x