Antena Căutare

Mireasa sezonul 8. Cum a apărut Ana în mediul online, la câteva luni de la despărțirea de Daniel

Ana pare să depășească despărțirea de Daniel. Tânăra a postat o poză pe Instagram în care dă de înțeles că e bine și fără să aibă un bărbat în viața sa.

Ana pare să depășească despărțirea de Daniel. Tânăra a postat o poză pe Instagram în care dă de înțeles că e bine și fără să aibă un bărbat în viața sa. | Antena 1

„Voi explica situația dintre mine și Daniel. Noi nu am căzut de acord cu această decizie. Ba chiar, el i-a mulțumit mamei mele că a venit în Dubai și că l-a ajutat să crească aripi, să treacă peste orice obstacol care ne-a venit în cale. Însă, după scurt timp dintr-odată a luat decizia să plece. Eu am încercat să-i subliniez că suntem o familie și trebuie să luptăm împreună mereu și să nu renunțăm orice ar fi. I-am adresat un exemplu dacă ar interveni ceva de sănătate. M-ar părăsi doar fiincă este greu? Când iubești necondiționat, nu există probleme, doar soluții.”, anunța Ana de la Mireasa sezon 8 la XNS, în urmă cu câteva luni.

Ulterior, Daniel a intrat din nou în direct prin telefon pentru a oferi reacții la cald la interviul acordat de cea care încă îi este soție.

„Un interviu foarte frumos și foarte articulat, de la o fată foarte inteligentă. N-am ce să îi reproșez e rău. Într-adevăr, am fost susținut. (...) Nu a fost brusc. Am avut sentimentul că nu mă simt bine de 4 luni încoace. Am făcut și terapie de cuplu. (...)A fost o mică chestie pe care nu a precizat-o. Noi mergeam la filmări ca să câștigăm un ban în plus. Nu stăteam degeaba așteptând ca firma mea să meargă. (...) Într-o despărțire suntem amândoi lezați. Nu e ca și cum eu sunt aici în România și sunt bine. Și eu mă lupt cu demonii mei. Am trecut și printr-un divorț. Când a venit vorba, eu am încercat să vorbesc cu ea.”, a zis și Daniel despre despărțire.

Citește și: Mireasa sezonul 4. Ce mai face Andrada, fosta iubită a lui Victor. Recent a fost filmată alături de alt bărbat

Articolul continuă după reclamă

Mireasa sezonul 8. Cum a apărut Ana în mediul online, la câteva luni de la despărțirea de Daniel

Timpul a trecut și se pare că Ana a început să se vindece. Ea a renunțat la toate imaginile cu Daniel și este foarte activă în social media. S-a bucurat din plin de vară, iar recent a postat un text în care confirmă că e bine.

”Zen without Ken”, a scris Ana la descrierea imaginii în care poartă un compleu albastru.

În imagini, fosta concurentă de la Mireasa sezonul 8 poartă un compleu în culori deschise și pozează cu atitudine.

Cine este Ana de la Mireasa sezonul 8

Ana de la Mireasa sezonul 8 are 30 de ani și s-a născut în București. La 18 ani, a ales să părăsească România și să studieze în Franța.

”Mama a făcut Dreptul, iar tata a lucrat la ONU. Am stat în România până la 18 ani, când am decis să plec în străinătate în Franța. L-am urmat pe fratele meu.”, a afirmat Ana.

După studii, a început să lucreze și, prin prisma jobului, a călătorit mult. În Dubai a plecat cu scopul de a își continua cariera, însă curând a schimbat domeniul și lucrează în imobiliare.

Ana e și model, cântăreață și actriță. Cântă în restaurante, la evenimente și ultimul ei proiect a fost de Anul Nou. ”Sunt o fire foarte pasională, îmi place mult interacțiunea cu oamenii”, a mai adăugat ea.

Citește și: Mireasa sezonul 10, 13 septembrie 2024. Cine este Simona, noua concurentă. Are un trecut amoros controversat

Și dansul, mai ales pe muzica latino, îi place mult. Nu se consideră o gospodină, crescând într-un mediu în care a avut parte de mult ajutor.

Cea mai lungă relație a fost de 4 luni, cu un neamț, cu care a și locuit în Monaco. Nu a fost o despărțire urâtă, povestește Ana. Separarea s-a produs din cauza distanței, căci nu a vrut să lase totul în urmă și să se mute în Germania.

Ultima relație a fost cu un arab. Diferențele culturale au dus la încheierea cuplului.

Mireasa, sezon 7. Cătălina Bibire, apariție splendidă cu puțin timp înainte de a deveni mămică. Imagini cu burtica de gr... Mireasa sezonul 9. Anunțul făcut de Delia și Liviu. Cei doi au făcut live pentru a da o veste importantă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi,
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi, "forțat" de Belu:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre experiență
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x