Antena Căutare

AFM a aprobat Consiliului Judeţean Hunedoara o finanţare de 3,68 milioane lei pentru închiderea depozitelor de deşeuri municipale neconforme

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat în şedinţa Comitetului de Avizare din data de 5 noiembrie un dosar de finanţare depus de Consiliul Judeţean Hunedoara, pentru închiderea depozitelor de deşeuri municipale neconforme, în aplicarea prevederilor deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată în Dosarul C-301/17.

Suma aprobată pentru proiectul depus de Consiliul Judeţean Hunedoara este de 3,68 milioane lei.

Suma alocată sesiunii de finanţare a pentru acest program este de 100 milioane lei, iar finanţarea se acordă în procent d,e până la 100% din cheltuielile eligibile.

Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare a fost prelungită până la data de 29 noiembrie 2019.

Proiectele eligibile sunt cele din Lista depozitelor de deşeuri municipale care trebuie închise, conform deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, furnizată de către Ministerul Mediului şi publicată pe site-ul AFM.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Euro depăşeşte nivelul de 4,76 lei şi atinge cel mai ridicat nivel din ultimele 6 luni. Lira sterlină, cea mai mare valo... Cîţu: La 10 luni, deficitul bugetar creşte peste 2,6%. Situaţia confirmă cele mai mari temeri ale noastre...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Exclusiv Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x