Antena Căutare

Arabia Saudită, Rusia şi alţi producători de petrol vor conveni reducerea producţiei de petrol doar dacă vor participa şi Statele Unite

Arabia Saudită, Rusia şi alţi producătorii de petrol aliaţi vor accepta reducerea producţiei de petrol doar dacă Statele Unite şi alte ţări se vor alătura măsurilor de susţinere a preţurilor ţiţeiului care au scăzut puternic din cauza crizei coronavirusului, relatează Reuters.

Cu toate acestea, Departamentul american al Energiei a subliniat marţi, într-un comunicat, că producţia de petrol din SUA este deja în scădere, fără să fie nevoie de o măsură a guvernului, remarca fiind conformă cu strategia Casei Albe de a nu interveni pe pieţele private. Declinul respectiv va fi însă unul lent, pe parcursul următorilor doi ani.

Cererea de petrol la nivel mondial a scăzut cu până la 30%, respectiv cu circa 30 de milioane de barili pe zi, în urma măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, care au redus necesarul de carburanţi pentru avioane, de benzină şi de motorină.

Franţa a raportat marţi o scădere de 80% a utilizării benzinei.

Arabia Saudită, Rusia şi alţi membri ai aşa-numitului grup OPEC+ şi-au exprimat disponibilitatea de a reveni la masa negocierilor, dar şi-au condiţionat răspunsul de măsurile Statelor Unite şi alte unor alte ţări care nu sunt membre ale OPEC.

Articolul continuă după reclamă

”Înainte să aibă loc o întâlnire între statele OPEC şi state din afara OPEC, trebuie să existe un acord referitor la producţie din partea oricărei ţări care va reduce producţia”, a scris marţi pe twitter ministrul iranian al Petrolului, Bijan Zanganeh, adăugând că Statele Unite şi Canada trebuie să aibă un rol în stabilirea reducerilor de producţie.

OPEC+ urmează să organizeze o videoconferinţă joi, la ora 14:00 GMT (17:00 ora României), după ce preşedintele american Donald Trump a declarat săptămâna trecută să Riadul şi Moscova au convenit să reducă producţia cu o cantitate fără precedent de 10-15 milioane de barili pe zi, respectiv 10%-15% din livrările globale, fără să se angajeze că vor avea loc măsuri şi în Statele Unite.

”Referitor la informaţiile din presă potrivit cărora OPEC+ va cere Statelor Unite să facă reduceri pentru a se ajunge la un acord:” Raportul de astăzi al Administraţiei pentru informaţii în Domeniul Energiei demonstrează că deja sunt proiectate reduceri de 2 milioane de barili de petrol pe zi, fără nicio intervenţie a guvernului federal”, a arătat Departamentul pentru Energie.

Niciun acord nu a fost încă oficializat. Riadul şi Moscova încearcă să depăşească nemulţumirile provocate de discuţiile din luna martie, când discuţiile pentru extinderea acordului de reducere a livrărilor de petrol a eşuat. De atunci, Arabia Saudită a inundat piaţa cu petrol.

Petrolul Brent, de referinţă la bursa din Londra, a fost tranzacţionat marţi în jurul nivelului de 33 de dolari pe baril, care este de circa jumătate faţă de preţul de la sfârşitul anului 2019.

Sursa : news.ro

Producătorul de alumină Alum Tulcea, din Grupul Alro, a cerut autorizare să producă dezinfectant pentru mâini şi anunţă ... Aproape 100 de salariaţi ai Romcarbon Buzău au intrat în şomaj tehnic...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei posibile crize în 2027
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x