Antena Căutare

Cererea de energie aproape se va dubla în următorii 20 de ani, în lipsa soluţiilor de eficientizare a consumului

În prezent, consumul de energie la nivel global creşte mult mai rapid decât populaţia, iar cererea globală de energie aproape se va dubla în următorii 20 de ani, în lipsa unor proiecte de eficientizare a consumului, potrivit unui studiu PwC, transmis luni.

În prezent, consumul de energie la nivel global creşte mult mai rapid decât populaţia, iar cererea globală de energie aproape se va dubla în următorii 20 de ani, în lipsa unor proiecte de eficientizare a consumului, potrivit unui studiu PwC, transmis luni.

Cea mai mare parte din creşterea cererii de energie provine din India şi China.

”Sectorul energiei se află în centrul unor transformări masive. Cererea globală creşte accelerat, urmând ca până în 2040 să fie patru ori mai mare decât era în urmă cu 30 de ani. Presiunea generată de creşterea cererii şi preocuparea privind schimbările climatice vor avea impact asupra tuturor segmentelor industriei energiei, utilităţilor şi resurselor”, spune David Trow, partener şi liderul echipei de servicii pentru sectorul de energie.

În prezent, consumul de energie la nivel global creşte mult mai rapid decât populaţia. Astfel, dacă în urmă cu cinci decenii, la o populaţie de 3,7 miliarde de oameni consumul de energie era de 5 miliarde tone echivalent petrol, până în 2020, se va cvadrupla, ajungând la 19 miliarde tone echivalent petrol. În acest răstimp, populaţia s-a dublat. Până în 2040, vor fi 9 miliarde de oameni pe planetă, iar consumul va fi de peste şase ori mai ridicat (32 miliarde tone) decât în urmă cu 50 de ani, potrivit studiului.

Articolul continuă după reclamă

”Implementarea unor soluţii pentru creşterea eficienţei energetice ar putea aduce economii semnificative astfel încât cererea să avanseze cu doar 25%, în următorii 20 de ani, în loc să se dubleze. Din fericire, datorită tehnologiilor bazate pe inteligenţă artificială, analiza datelor, posibilitatea de stocare a surplusului de energie, resursele regenerabile etc, companiile au mai multe instrumente şi oportunităţi ca niciodată să realizeze cu succes schimbările necesare”, arată Andreea Mitiriţă, partener PwC România.

Principalele concluzii ale raportului arată că regenerabilele sunt sursa de energie cu cea mai rapidă creştere.

De asemenea, utilizarea gazelor naturale va creşte mult mai rapid decât cea a petrolului sau a cărbunelui.

Creşterea populaţiei şi a cererii pentru energie pun presiune pe descoperirea de noi zăcăminte de resurse şi, implicit, pe bugetele de investiţii ale producătorilor, arată studiul PwC.

Acţionarii companiilor de energie, utilităţi şi resurse insistă tot mai mult ca energia şi produsele pe care le furnizează să fie mai curate, cu amprentă de carbon redusă.

O altă concluzie este că noile tehnologii şi resursele de energie regenerabilă susţin planurile companiilor pentru eficientizarea consumului.

Avansul tehnologiilor pentru producţia de energie regenerabilă şi posibilitatea de stocare permit persoanelor şi comunităţilor locale să producă, utilizeze şi să vândă propria energie.

Firmele din reţeaua PwC sunt prezente în 158 de ţări şi oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

Sursa : news.ro

Curs valutar 12 august 2019. Euro în continuă scădere... Lege nouă! Românii din străinătate, care trimit bani acasă, trebuie să spună statului român cum i-au obținut...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei posibile crize în 2027
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x