Antena Căutare

Indicele ROBOR la 3 luni s-a menţinut marţi la 2,25%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a menţinut marţi la 2,25%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Acesta este cel mai redus nivel consemnat de ROBOR la 3 luni după data de 23 aprilie 2018, când a fost de 2,22%.

Indicele ROBOR la 6 luni a rămas la nivelul de 2,33%.

Consiliul de administraţie al BNR a decis vineri, 29 mai, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an de la 2% pe an, începând cu data de 2 iunie, precum şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Măsura a fost luată pentru atenuarea impactului economic al pandemiei de coronavirus.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care înlocuieşte ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.


Sursa : news.ro

„Milioane de oameni, în sărăcie extremă”: COVID-19 a provocat cea mai mare criză economică, din ultimii 150 de ani! Aver... INS: Exporturile au scăzut în aprilie cu 47%, la 2,93 miliarde euro, iar importurile au scăzut cu 34%, la 4,56 miliarde ...
Ora de vară 2023. Ce decizie a luat Comisia Europeană
Trecerea la ora de vară 2023 se face pe data de 26 martie. Totuși, foarte multe țări din...
Horoscopul zilei de 22 martie 2023. Racii se vor face remarcați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 22 martie 2023 spune că Racii dau dovadă de putere și perseverență...
Parteneri
Dovlecei umpluți cu legume și cușcuș. Rețetă delicioasă de post
Catine.ro

Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Ultimele știri
x