Antena Căutare

Ministerul Energiei: "Sperăm să observăm cel puțin o stagnare a prețului, dacă nu chiar o diminuare!"

Ministerul Energiei se așteaptă cel puțin la o stagnare a energiei electrice, posibil chiar o diminuare, iar la gaze naturale nu a primit de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) semnale cu privire la o ajustare pozitivă, a declarat, luni, ministrul de resort, Toma Petcu, în cadrul unei conferințe de specialitate.

Ministerul Energiei se așteaptă cel puțin la o stagnare a energiei electrice, posibil chiar o diminuare, iar la gaze naturale nu a primit de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) semnale cu privire la o ajustare pozitivă, a declarat, luni, ministrul de resort, Toma Petcu, în cadrul unei conferințe de specialitate.

"Din tranzacțiile care vor fi realizate pentru primul trimestru al anului următor noi sperăm ca să observăm cel puțin o stagnare a prețului, dacă nu chiar o diminuare pentru că sunt motive suficiente, vorbim de de energie electrică. Iar în zona de gaze, această liberalizare trebuia foarte bine reglementată și stabilită de ANRE. Așteptăm să se realizeze acest lucru după care ANRE poate să facă o analiză dacă va fi necesară o ajustare de preț", a spus Toma Petcu.

Acesta a precizat că de la ANRE nu i s-a semnalat necesitatea unei ajustări pozitive.

"Ajustările de prețuri sunt strict politica ANRE. Acesta nu înseamnă că Ministerul Energiei nu a avut discuții permanente cu ANRE, cu fosta conducere și cu actuala conducere, despre ajustarea acestor prețuri. În acest moment, așteptăm să vedem cum vor evolua licitațiile pentru primul trimestrul al anului următor. Este foarte important ca în aceste licitații să vedem evoluția prețurilor și prețurile la care se închid contractele, urmând ca, în funcție de acest lucru și de evoluția pieței și de cantitățile suplimentare pe care eu le estimez de energie electrică cel puțin din zona de hidro și eoliană, zona ieftină de producție a energiei, să se resimtă în prețuri atât pe piețele secundare, cum este PZU, și de asemenea în tranzacțiile pentru T1", a afirmat Toma Petcu.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, acesta a spus că orice modificare a prețurilor de către ANRE trebuie să fie puternic justificată.

"Suntem foarte atenți și în zona de gaze pentru că vorbim în această perioadă de o liberalizare totală, o liberalizare care ar fi trebuit să fie reglementată de către ANRE printr-o legislație secundară. Acest lucru nu s-a întâmplat la timp. Actuala conducere a ANRE, așa cum v-a comunicat, a demarat acest lucru și vrea să elaboreze această legislație pentru a putea să reglementeze foarte bine aceste tranzacții care se fac pe piață între producători și distribuitori. Suntem convinși că prin această reglementare se poate stabili, din punctul meu de vedere, dacă evoluția prețului necesită și se justifică o altă ajustare în zona de gaze. În acest moment, din discuțiile pe care le-am avut cu ANRE, dumnealor nu sesizează că ar fi cazul să realizeze acest lucru", a declarat Toma Petcu la conferința Focus Energetic.

Frigul a ”încins” facturile la întreținere. Până acum, românii au avut parte de două valuri de scumpiri la energie... De ce oul a ajuns să coste aproape un leu, iar de raionul de carne nici nu te mai poți apropia? Consiliul Concurenței: ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei posibile crize în 2027
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x