Antena Căutare

Ministerul Mediului retrage certificatele firmelor care exploatează ilegal lemn

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, retrage certificatul de atestare a unei firme, dacă au fost constatate tăieri ilegale în parchete neautorizate realizate de respectiva firmă sau angajaţii acesteia, conform unui ordin emis de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, şi publicat marţi în Monitorul Oficial.

”Potrivit actului normativ, se ridică certificatele de atestare ”dacă sunt constatate tăieri ilegale în parchete neautorizate la care exploatarea s-a realizat de operatorul economic atestat pentru activitatea de exploatare a masei lemnoase sau de personalul angajat în cadrul acestuia, consemnate într-un raport de control aprobat de conducătorul entităţii din care face parte agentul constatator, prin care se propune retragerea certificatului de atestare”. Totodată, prin acest nou ordin, certificatele de atestare se retrag de Comisie şi în baza unui raport de control al Gărzilor Forestiere sau al Corpului de Control al Ministrului, prin care se propunerea retragerea certificatului”, precizează Ministerul Mediului.

Noile reglementări mai prevăd că operatorii economici pentru care există hotărâri judecătoreşti definitive în materie de infracţiuni la regimul silvic, prin care instanţa a dispus atragerea răspunderii penale a acestora, vor rămâne fără certificate de atestare.

Ordinul conţine reguli clare şi în ceea ce priveşte modul de exploatare. Astfel, dacă sunt constatate vătămări ale seminţişurilor utilizabile peste procentul admis de normele tehnice sau tăieri ilegale în parchete autorizate spre exploatare, a căror valoare depăşeşte de cinci ori preţul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, operatorul economic care execută lucrarea poate fi sancţionat cu ridicarea certificatului de atestare.

De asemenea, se aduc clarificări cu privire la data de la care curge aplicarea sancţiunii de retragere a certificatului de atestare/reatestare, respectiv de la data aplicării sancţiunii de comisie sau de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată.

Articolul continuă după reclamă

Ordinul aduce clarificări cu privire la procedurile, criteriile şi documentele necesare obţinerii certificatului de atestare/reatestare pentru activitatea de exploatare forestieră. Aceste clarificări vizează:

persoanele care trebuie să depună cazierul judiciar, în original, şi anume: administratorul/administratorii sau pentru preşedintele consiliului de administraţie al operatorului economic, după caz, din care să rezulte că nu a/au fost condamnat/condamnaţi pentru fapte privind încălcarea regimului silvic. Prin excepţie, în cazul ocoalelor silvice se depune cazierul judiciar, în original, pentru şeful ocolului silvic. documentele prin care se face dovada asigurării cu utilaje specifice activităţii de exploatare forestieră s-au introdus şi copiile de pe contractul/contractele de leasing şi după documentul care face dovada ultimei plăţi, în cazul utilajelor cumpărate în leasing. documentele necesare reatestării se depun suplimentar, la comisia de atestare, şi certificatul de atestare/reatestare în original.

Sursa : news.ro

Indicele Dow Jones a înregistrat cea mai mare scădere trimestrială din 1987, iar S&P 500 cel mai grav declin de la c... ANALIZĂ: 2020, an dificil pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii, aşteptările pentru sector sunt în zona negativă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei posibile crize în 2027
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x