Antena Căutare

Ministrul Fondurilor Europene anunţă semnarea unor contracte de finanţare de aproape un miliard euro, în ultima lună, pentru dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare a României

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş, şi preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Buzău 2008, Petre Emanoil Neagu, alături de directorul general al Companiei de Apă Buzău, Simona Mariana Săvulescu, au semnat luni, la sediul MFE, contractul de finanţare pentru implementarea „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Buzău, în perioada 2014-2020”, acesta fiind al patrulea contract de finanţare a unor proiecte care contribuie la dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare semnate, ce presupun investiţii care însumează 921,25 milioane euro valoare eligibilă şi peste 1 miliard euro valoare totală.

"Astfel, cu sprijinul a 275.130.057 euro fonduri europene alocate prin Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), 168.433 cetăţeni vor beneficia de servicii de alimentare cu apă şi 47.276 vor dispune de servicii de canalizare la standarde europene", arată un comunicat al ministerului.

Acesta este cea de-al patrulea contract de finanţare a unor proiecte care contribuie la dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare semnate recent de noul ministru al Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş, după cele aferente judeţelor Olt (226.612.367 euro), Satu Mare (199.096.549 euro) şi Suceava (220.407.811 euro), investiţii care însumează 921.246.784 euro valoare eligibilă şi peste 1 miliard euro valoare totală, informează Ministerul Fondurilor Europene.

"Prin acest al patrulea contract de finanţare pe care l-am semnat în ultima lună pentru furnizarea de apă potabilă şi servicii de canalizare în toată ţară, dorim să contribuim la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor şi să conturăm, alături de autorităţile locale, o Românie a faptelor bune. Impactul finanţării europene înseamnă enorm pentru un astfel de demers: noi premise pentru dezvoltarea economică a regiunilor noastre, stimularea investiţiilor private şi a turismului în zonele rurale, crearea de noi locuri de muncă, reducerea poluării râurilor şi, implicit, a riscului de îmbolnăvire a oamenilor de la sate, dezvoltarea agriculturii, a biodiversităţii sau a activităţilor de agrement în zonele de implementare a proiectelor. Înseamnă, pe scurt, dezvoltare durabilă în folosul nostru şi al noilor generaţii", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş.

Creşterea gradului de conectare a populaţiei la reţeaua de alimentare cu apă

Articolul continuă după reclamă

Printre obiectivele concrete ale proiectului semnat luni se numără creşterea gradului de conectare a populaţiei la reţeaua de alimentare cu apă, a gradului de siguranţă în funcţionarea sistemului, reducerea pierderilor şi extinderea reţelelor de canalizare existente, înfiinţarea de reţele de canalizare în aglomerările rurale cu peste 2.000 locuitori, realizarea de staţii de pompare apă uzată şi reţele de refulare aferente acestora, construcţia de staţii de epurare sau tratarea şi valorificarea nămolului deshidratat.

Rezultatele se vor materializa în construcţia / reabilitarea a 143 km reţea de distribuţie nouă pentru apă potabilă, 89 km reţea de distribuţie reabilitată pentru apă potabilă, 103 km aducţiune nouă, 17 km reabilitaţi de aducţiune, 436 km reţea nouă de canalizare, 5 km reţea reabilitată de canalizare, 16 km colector, 24 unităţi rezervoare înmagazinare, 23 staţii tratare apă, 4 staţii de epurare ape uzate ce vor deservi aglomerări sub 10.000 locuitori.

În ceea ce priveşte sistemele de alimentare cu apă, proiectul prevede realizarea investiţiilor în cadrul a 12 sisteme zonale de alimentare cu apă în Buzău, Râmnicu Sărat, Puieştii de Jos, Nehoiu, Pătârlagele, Valea Râmnicului, Grebanu – Topliceni, Merei, Verneşti – Măgura, Mânzăleşti – Lopătari, Chiojdu, Săpoca, Calvini – Pătârlagele – Cislău – Vipereşti, dar şi un sistem de alimentare cu apă în Izvoru Dulce.

"În aria proiectului se vor face următoarele investiţii: 57 surse de apă noi; patru surse reabilitate de apă; 103 km aducţiune nouă; 17 km reabilitare aducţiune; 18 staţii noi de clorinare; două staţii de tratare apă Voetin şi Grebanu; trei staţii de tratare apă reabilitate - Jgheab (Mânzăleşti), Valea Râmnicului şi Chiojdu; 45 staţii noi de pompare; două staţii reabilitate de pompare; 15 rezervoare noi de înmagazinare; nouă rezervoare reabilitate de înmagazinare; 143 reţea nouă de distribuţie apă potabilă; 89 km reţea reabilitată de distribuţie apă potabilă; 4 km conducte de descărcare în emisar/evacuare apă spălare", precizează Ministerul Fondurilor Europene.

În ceea ce priveşte sistemele de apă uzată, investiţiile vor viza următoarele clustere / aglomerări: cluster Buzău, care cuprinde 5 aglomerări - Buzău, Cândeşti, Merei, Pietroasele, Săpoca-, cluster Râmnicu Sărat, care cuprinde 2 aglomerări - Râmnicu Sărat şi Grebanu- şi aglomerările Nehoiu, Pătârlagele, Cislău, Cernăteşti, Beceni, Puieşti, Siriu.

Vor fi asiguraţi 436 km reţea canalizare nouă, 5 km reţea canalizare reabilitată, 82 km conducte noi de refulare, 16 km colectoare, 169 staţii noi de pompare apă uzată menajeră. Proiectul va finanţa, totodată, 3 staţii de pompare reabilitare apă uzată menajeră, 4 staţii de epurare ape uzate, care deservesc aglomerări precum Puieşti, Colţu Pietrii, Beceni, Cislău, 1 bazin de retenţie în amplasamentul SEAU Râmnicu Sărat şi o instalaţie de uscare şi carbonificare nămol deshidratat în amplasamentul SEAU Buzău.

Apa uzată colectată va fi epurată corespunzător cu ajutorul investiţiilor prevăzute în acest proiect, care mai prevede dezvoltarea sistemului SCADA, prin integrarea dispeceratelor/echipamentelor existente şi a dispeceratelor noi.

Implementarea activităţilor proiectului începe în luna aprilie 2020 şi va dura până în luna mai 2023.

Sursa : news.ro

Autoritatea din Comunicaţii propune o taxă de licenţă pentru prelungirea drepturilor de utilizare de 30 milioane euro pe... Ai o idee bună de investiții? Află mai multe despre condițiile de aplicare pentru credite nebancare!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Harta prețurilor imobiliare: cele 5 zone din București cu cea mai rapidă creștere din ultimii 5 ani
(P) Harta prețurilor imobiliare: cele 5 zone din București cu cea mai rapidă creștere din ultimii 5 ani
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Schimbare importantă pentru angajați. Cum îți verifici vechimea în muncă fără să mergi la instituții
Schimbare importantă pentru angajați. Cum îți verifici vechimea în muncă fără să mergi la instituții
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x