Antena Căutare

OPEC şi Rusia au convenit extinderea măsurilor de reducere a producţiei de petrol

OPEC, Rusia şi alte state aliate au convenit sâmbătă să extindă reducerile record ale producţiei de petrol până la sfârşitul lunii iulie, prelungind un acord care a contribuit la dublarea preţurilor ţiţeiului în ultimele două luni, prin retragerea de pe piaţă a aproape 10% din livrările globale de petrol, transmite Reuters.

Rusia va reduce producţia la 510-520 milioane de tone în 2020, de la circa 561 de milioane de tone în 2019, a declarat sâmbătă ministrul Energiei. Anexandr Novak.

Novak a spus, la scurt timp după anunţarea acordului, că Statele Unite au redus producţia cu 1,9 milioane de barili pe zi.

Grupul, cunoscut sub numele de OPEC+, a mai cerut unor ţări producătoare, precum Nigeria şi Irak, care şi-au depăşit cotele în mai şi iunie, să compenseze acest lucru cu reduceri suplimentare din iulie până în septembrie.

OPEC+ a convenit iniţial, în aprilie, că va reduce livrările cu 9,7 milioane de barili pe zi, în perioada mai-iunie, pentru a susţine preţurile care se prăbuşiseră din cauza crizei coronavirusului. Reducerile urmau să scadă la 7,7 milioane de barili pe zi din iulie până în decembrie.

Articolul continuă după reclamă

”Cerere revine pe măsură ce economiile mari consumatoare de petrol ridică restricţiile legate de pandemie. Dar nu am depăşit încă dificultăţile, iar problemele vor continua”, a declarat ministrul saudit al Energiei, prinţul Abdulaziz bin Salman, într-o video conferinţă cu miniştrii OPEC+.

Preţul petrolului Brent urcat vineri la peste 42 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimele trei lui, după ce în aprilie a coborât la sub 20 de dolari pe baril. Preţurile sunt însă cu o treime mai scăzute faţă de sfârşitul anului 2019.

“Este de aşteptat ca preţurile să fie ridicate luni, de peste 40 de dolari pe baril”, a declarat Bjornar Tonhaugen, de la Rystad Energy.

Arabia Saudită, liderul de facto al OPEC, şi Rusia trebuie să echilibreze măsurile de creştere a preţurilor pentru asigurarea nevoilor lor bugetare, dar să nu permită ca acestea să urce peste 50 de dolari pe baril, pentru a evita reluarea producţiei la exploatările de şist concurente din Statele Unite.

Acordul din aprilie a fost convenit la presiunile preşedintelui american Donld Trump, care vrea să evite falimentul industriei petroliere a SUA.

Viitoarea reuniune a OPEC şi OPEC+ va avea loc în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie.

Sursa: News.ro

Coface: Creşterea economică a Chinei va ajunge la 1%, cel mai scăzut nivel în 30 de ani... Patronatele din turism cer Guvernului ca din 15 iunie să fie permis accesul şi în interiorul restaurantelor, nu doar la ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x