Antena Căutare

(P) eJobs: Perspectivele economice pentru 2023 mobilizează candidații tineri

Perspectivele economice pentru 2023 mobilizează candidații tineri -  aproape 600.000 de aplicări pe categoria de vârstă 18-24 de ani au fost înregistrate de la începutul lui septembrie și până acum

Perspectivele economice pentru 2023 mobilizează candidații tineri -  aproape 600.000 de aplicări pe categoria de vârstă 18-24 de ani au fost înregistrate de la începutul lui septembrie și până acum | ejobs

Candidații din categoria de vârstă 18-24 de ani au înregistrat aproape 600.000 de aplicări din luna septembrie și până acum, fiind segmentul cu cea mai importantă creștere de anul acesta și cu premise reale de a-i ajunge din urmă pe cei cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, care, în mod tradițional, sunt candidații ce adună cel mai mare număr de aplicări, de la o lună la alta. Cu 318.000 de aplicări, septembrie a marcat vârful anului de până acum pentru candidații aflați la început de carieră.

„Începe să devină tot mai fină diferența dintre cele mai active două categorii de vârstă – 25-35 și 18-24 de ani. Primii au fost dintotdeauna cei mai activi în materie de aplicări, situație absolut firească, explicabilă prin faptul că se află în plin apogeu profesional, au experiență, dar încă sunt într-un punct în care vor să crească, sunt permanent în căutare de opțiuni mai bune pe piața muncii și sunt, totodată, și foarte atrăgători pentru recrutori.

Prin urmare, sunt și căutați. În ceea ce-i privește pe cei mai tineri decât ei, vedem de aproximativ doi ani de zile o schimbare profundă de mentalitate și de abordare a ideii de carieră. Sunt mult mai atenți la semnalele pe care le transmite piața și la ce se întâmplă în economie și decid, prin urmare, să nu mai amâne foarte mult momentul primei angajări.

De aceea, perspectivele economice nu foarte încurajatoare pentru anul viitor îi fac, iată, să aplice intensiv, mai cu seamă că numărul de joburi entry level a fost, de asemenea, în creștere în 2022”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (septembrie – octombrie), numărul de aplicări aferente acestui segment de vârstă este cu aproape 20% mai mare.

Articolul continuă după reclamă

Mai mult de 20.000 de joburi entry level sunt disponibile pe eJobs.ro, iar atenția candidaților tineri se îndreaptă în special către acele domenii care fie au un număr mare de poziții deschise și care permit specializarea la locul de muncă, fie către sectoarele care vin cu promisiunea unui salariu mare încă de la început. Astfel, cele mai căutate industrii sunt retailul, call center / BPO, IT / Telecom, servicii și advertising / marketing / PR. „Cu excepția IT-ului, toate aceste domenii sunt extrem de accesibile indiferent de pregătirea academică a candidaților. De altfel, este bine știut faptul că în România există un nivel foarte scăzut de compatibilitate între studiile urmate și jobul ales. Sunt mulți studenți care se răzgândesc pe parcursul anilor de facultate și decid să facă o formă de reconversie pentru că știu că există programe oferite de companii care le permit să învețe de la zero un job nou fără să aibă și un bagaj teoretic în spate”, explică Bogdan Badea.

Este, totodată, și categoria care manifestă cel mai ridicat interes față de joburile remote și cel mai scăzut față de locurile de muncă din afara țării. Din numărul total de aplicări aferente ultimei luni, 18% sunt pentru joburile ce pot fi făcute exclusiv de acasă și 1,3% pentru cele din străinătate. Cu cât crește vârsta candidaților, cu atât scade apetitul pentru munca remote. Spre exemplu, cei cu vârste cuprinse între 36 și 45 de ani au 10% dintre aplicări direcționate către locurile de muncă de acasă, iar cei din segmentul 45+ au 5,6%.

Lunar, pe eJobs.ro sunt înregistrate peste 1 milion de aplicări, atât pentru joburile din România, cât și pentru cele din străinătate. Dintre acestea, aproximativ 300.000 aparțin tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani. Aproape jumătate vin din București și sunt urmați de cei din Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov și Constanța.

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,8+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x