Antena Căutare

(P) Idei de afaceri profitabile cu investiție inițială sub 1000 euro

Din ce în ce mai mulți oameni își doresc să își deschidă propria afacere, să se elibereze de programul clasic, de limita unui salar fix și chiar de existența unui șef. Dacă și tu îți dorești să ai parte de mai multă liberate financiară dar și de timp, atunci antreprenoriatul este perfect pentru tine.

Din ce în ce mai mulți oameni își doresc să își deschidă propria afacere, să se elibereze de programul clasic, de limita unui salar fix și chiar de existența unui șef

Antreprenoriatul este văzut acum ca un job și nu neapărat ca pe ceva imposibil, cum era văzut acum mult timp. Extrem de muți oameni, au decis să lucreze pentru ei înșiși, pentru propriile idealuri și să învețe cum să crească și mai mult.

Totuși, a începe o afacere, s-ar putea să nu fie un lucru foarte simplu, atunci când nu ai un buget inițial suficient de mare, cu toate că ți-ari găsit motivația și ești perfect responsabil.

Din fericire, există variante la care poți apela, care sunt accesibile chiar și atunci când nu ai bani suficienți. Pe edukiwi.ro găsești multe idei care te pot ajuta în acest sens și pe care le poți pune în aplicare, imediat.

Dezvoltarea online-ului a făcut posibil acest lucru și tot ce mai e nevoie să ai, pentru început, este pasiunea ta.

Articolul continuă după reclamă

Iată, deci câteva idei la care poți apela pentru a-ți începe viața de antreprenor, cu bani puțini.

Copywritter

Una dintre ideile pe care le poți aplica, atunci când ai o pasiune pentru scris și pentru marketing, dar nu ai suficienți bani este meseria de copywriter.

Această nu necesită investiție inițială mare, ci doar un curs prin care să afli exact, ce pași de urmat. Atât timp cât știi ce ai de făcut, ai un laptop și ai pasiunea la tine, poți crește foarte repede, iar clienții vor veni negreșit.

Specialist SEO

Specialiștii SEO sunt la mare căutare în prezent, de către afacerile din toate domeniile.

Aceștia au rolul de a pune site-urile afacerilor pe prima pagină din Google, iar cu o investiție inițială într-un curs, poți ajunge să faci extrem de mulți bani în următoarele 12 luni.

Jucării hand-made

Dacă iubești copii și te consideri o persoană creativă, atunci ai nevoie doar de materie primă inițială, pentru a crea câteva produse hand-made pentru copii, iar ulterior vei putea să reinvestesti profitul.

Fie că te axezi pe produse textile cusute, pe croșetat, jucării personalizate pentru bebe sau pe jucării de lemn, ai la dispoziție o multitudine de variante din care poți alege.

Afacerile care vând jucării sau lucrușoare pentru copii, sunt întotdeauna foarte profitabile.

Curs online

Indiferent de experiența ta, de pasiunea pe care o ai sau de lucrurile la care te pricepi foarte bine, este timpul să le oferi și celorlalți informații despre ceea ce tu știi să faci foarte bine.

Că vorbim despre machiaj, cosmetică, grădinărit, cioplit, gătit sau marketing digital, creează un curs și vinde-l celor care sunt la început în aceste domenii și au nevoie de informații

Specialist rețele sociale

Dacă ești un fan al marketingului online și în special al rețelelor sociale, nu ai nevoie de investiție mare să faci o afacere din asta.

Orice afacere are nevoie de un profil pe rețelele de socializare, iar multe dintre acestea nu au timp suficient pentru a se ocupa sau pur și simplu, nu știu exact cum funcționează fiecare rețea, deci au nevoie de un om care să se ocupe de această parte.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x