Antena Căutare

Piata autohtona a concertelor, estimata la 12 milioane de euro

Principalii jucatori se asteapta la un avans al afacerilor, chiar daca nu s-a definitivat calendarul evenimentelor pe 2011. Pe lista de asteptare figureaza U2, Lady Gaga, Radiohead si Justin Bieber. S-au pus in vanzare biletele la Bon Jovi si Roxette, la preturi medii de 270, respectiv 240 lei/ tichet . Anul trecut, piata a crescut cu 20% fata de 2009.

De altfel, potrivit specialistilor din piata, 2010 a adus o supraoferta acestor evenimente, iar romanii au avut ocazia sa-i vada si sa-i asculte pe cei de la AC/DC sau Aerosmith.


Ce se anunta anul acesta?

„In 2011 calendarul a fost completat cu o oarecare intarziere. Speram ca pana la inceputul lunii martie, programul pentru prima jumatate a lui 2011 sa fie definitivat. Bineinteles, chiar daca nu este vorba de un concert, nu putem sa nu adaugam Festivalul George Enescu 2011 pe lista evenimentelor de prima importanta. Cu peste 80.000 de bilete disponibile la peste 65 de evenimente, festivalul poate fi inscris fara indoiala intr-un top 5 mondial al evenimentelor culturale de gen", declara Valentin Vasiloiu.

Pretul mediu la bilete - 200 de lei

Managing directorul Eventim subliniaza ca in 2010 preturile s-au apropiat foarte mult de nivelul european.
Pretul biletelor la concertul Bon Jovi incepe de la 139 de lei si ajunge pana la 480 de lei.

Urmeaza Gotan Project si Roxette

Articolul continuă după reclamă

Compania Events readuce pentru a patra oara in Romania trupa Gotan Project, care va concerta la Sala Palatului pe 28 februarie. De asemenea, in acelasi loc, dar pe 9 martie, Gogol Bordello sustine un concert inclus in cadrul turneului international „We Comin' Rougher".

Anul trecut, Sorina Burlacu, General Manager Events, estima piata organizarii de concerte la 12 milioane de euro, insa in momentul acesta spune ca e prematur sa faca o estimare pentru piata evenimentelor muzicale live din 2011.
Compania Emagic va aduce pe 30 mai trupa Roxette, care va concerta la Zone Arena.

„Anul trecut am inregistrat o crestere de peste 5 ori a incasarilor din vanzari, de la 2 milioane de euro in 2009, la peste 10 milioane de euro in 2010. Anul acesta, desi numarul de bilete va creste cu peste 25%, cresterea incasarilor nu va fi proportionala, deoarece diferenta provine din sectoare unde se practica preturi mai mici la bilete, sectoarele cultural si sportiv. Ne asteptam la incasari cuprinse intre 11 si 12 milioane de euro", declara Valentin Vasiloiu, managing director Eventim.

Citeste articolul complet in Financiarul

FOTO: Hepta.ro

Leul s-a depreciat fata de euro si dolar... Se naste un gigant bursier. Bursele din Frankfurt si New York vor fuziona...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x