Antena Căutare

400 km de autostrăzi, tren până la aeroportul Otopeni și primul oraș de provincie cu linie de metrou. Cum va arăta România până în 2030

Planul de relansare economică al Guvernului cuprinde peste 400 de kilometri de autostradă, finalizarea liniei de metrou care leagă Capitala de aeroportul Otopeni, precum și construcția primei linii într-un oraș de provincie, totul până în 2030.

400 km de autostrăzi, tren până la aeroportul Otopeni și primul oraș de provincie cu linie de metrou. Cum va arăta România până în 2030 Galerie
Autoritățile vorbesc de peste 400 km de autostrăzi, până în 2030

Planul elaborat de Guvern vizează infrastructura de transport, infrastructura energetică, infrastructura de sănătate, cea pentru educaţie, investiţii pentru dezvoltarea locală, infrastructura agricolă şi de irigaţii, investiţii de mediu şi infrastructura sportivă.

Planul de relansare economică a fost prezentat. Ce cuprinde

Guvernul îşi propune, în planul de relansare economică a României, care urmează să fie prezentat miercuri, finalizarea lucrărilor de infrastructură aflate în implementare, reprezentând 407,3 Km de autostrăzi şi drumuri expres, conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României şi cu reţelele de transport pan-europene până în 2030, investiţii în aproximativ 3.000 km de cale ferată, în perioada 2020 – 2030, cu un cost estimat de aproximativ 18 miliarde euro, lansarea tronsonului de metrou Gara de Nord - Otopeni, în document regăsindu-se şi metroul Cluj Napoca.

400 km de autostrăzi, tren până la aeroportul Otopeni și primul oraș de provincie cu linie de metrou. Cum va arăta România până în 2030

*Peste 400 de km de autostrăzi și drumuri express, până în 2030

Citește și: Vouchere de 360 de lei pentru 400 de mii de elevi, prevăzute ca măsură socială în planul Guvernului de relansare economică

În domeniul investiţiilor, principalele investiţii care se regăsesc în documentul Guvernul sunt cele din domeniul infrastructurii de transport.

• Rutier

- Finalizarea lucrărilor de infrastructură aflate în implementare - 407,3 Km de autostrăzi şi drumuri expres. Cost estimat: 4,3 miliarde euro.

- Sibiu – Piteşti (Loturi 1, 4, 5), Craiova – Piteşti, Autostrada Transilvania (Suplacu de Barcău – Borş), Sebeş - Turda, AO:Inelul de Sud Bucureşti, Varianta de ocolire Bacău, Podul peste Dunăre de la Brăila.

•Conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României şi cu reţelele de transport pan-europene, prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi şi drumuri expres. - perioada: 2020 – 2030. Cost estimat: 31 miliarde euro.

- Sibiu – Piteşti (Loturi 2, 3), Autostrada Transilvania: Nădăşelu – Suplacu de Barcău, Autostrada Unirii: Tg. Mureş - Iaşi – Ungheni, A3: Ploieşti – Comarnic – Braşov, A7: Ploieşti– Suceava – Siret, AO: Inelul de Nord Bucureşti; Bucureşti – Alexandria – Craiova - Lugoj, Buzău/Focşani - Brăila – Galaţi, Măcin – Tulcea – Constanţa; Transregio Gilău – Cluj N. – Apahida

• Feroviar:

- Investiţii în cca. 3.000 km de cale ferată, în perioada 2020 – 2030, cu un cost estimat de aproximativ 18 miliarde euro

- Finalizarea reabilitării liniei ferate pe traseul Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV pan-european, pentru circulaţia trenurilor cu o viteză maximă de 160 km/h.

- Proiecte noi de modernizare a căii ferate în scopul asigurării obiectivelor de conectivitate: Ploieşti-Suceava-Dărmăneşti, Bucureşti-Craiova-Timişoara-Arad, Suceava-Cluj Napoca, Buzău-Feteşti, Port Constanţa-Palas, Predeal-Braşov, Centura feroviară a Municipiului Bucureşti, Cluj Napoca-Episcopia Bihor

- Tren metropolitan Nădăşelu – Baciu – Cluj-Napoca – Apahida – Jucu – Bonţida

• Metrou: Dezvoltarea noilor magistrale şi extinderea magistralelor existente

- Finalizare lucrări M5, lansare M6 – tronsonul Gara de Nord – 1 Mai – Aeroport Otopeni, M4 – tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu, extensie M2 Pipera – Petricani şi Berceni – Linia de Centură Sud

- Metrou Cluj Napoca - Magistrala: Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca

• Naval: Investiţii totale de 4,3 mld. euro

- Modernizarea şi extinderea infrastructurii porturilor maritime şi fluviale, cu accent pe Portul Maritim Constanţa

- Lucrări de dragaj, de exploatare, consolidări şi alte investiţii pentru asigurarea navigaţiei pe tot parcursul Dunării, pe tot timpul anului

• Aerian: Investiţii totale de 2,9 mld. euro

- Extinderea şi construirea de terminale pentru pasageri, cât şi de zone cargo. Crearea de legături inter-modale între infrastructura aeriană, feroviară şi rutieră

Planul de relansare economică - Ajutoare de 2000 de euro pentru microintreprinderi, finanaţarea chiriilor pentru magazi... Planul de relansare a economiei - Guvernul îşi propune construirea primelor trei spitale regionale în perioada 2021 - 20...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x