Antena Căutare

RAPORT: 2019 va aduce pe piaţă peste 900.000 mp de noi spaţii moderne, în România

Activitatea de dezvoltare imobiliară s-ar putea dubla în 2019, în România, comparativ cu 2018, dacă toate proiectele programate pentru acest an vor fi finalizate, urmând să fie finalizate peste 900.000 mp de spaţii moderne, arată datele firmei de consultanţă imobiliară JLL, transmise luni.

Potrivit datelor anunţate de dezvoltatori, peste 900.000 mp de spaţii moderne ar urma să fie finalizate în acest an, din care circa jumătate reprezintă proiecte industriale şi de logistică, potrivit JLL.

”Stocul de spaţii industriale şi de logistică din România va urca astfel la 4,2 - 4,25 milioane de mp, o creştere de peste 10% faţă de 2018. La jumătatea anului, stocul a depăşit pragul de 4 milioane mp, din care peste 2 milioane mp, este localizat în Bucureşti”, se arată în raport.

Activitatea de dezvoltare pe acest sector este încurajată de evoluţia cererii din ultimii trei ani, în perioada 2016 – iunie 2019 fiind contractaţi peste 1,7 milioane de mp de spaţii industriale şi de logistică. Spre comparaţie, în perioada 2011 - 2015, au fost închiriaţi în România circa 1,2 milioane mp de spaţii industriale şi logistice, potrivit JLL.

”Pentru tot anul 2019, aproximativ 400.000 mp de spaţii industriale şi logistice se aşteaptă să fie finalizaţi. Având în vedere însă că 180.700 mp au fost deja livraţi în semestrul I şi aproape 230.000 mp sunt în construcţie, cel mai probabil livrările vor fi mai mari de 400.000 mp pătraţi estimaţi iniţial. Pe fondul cererii puternice şi a ponderii foarte mici a proiectelor speculative, rata de neocupare s-a menţinut la 6%”, se arată în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

În Bucureşti, pe piaţa de birouri, 2019 va fi un an record în ceea ce priveşte livrările noi, volumul anunţat fiind de 333.500 mp, mai mult decât dublul proiectelor finalizate în 2018.

”Deşi au existat livrări noi atât în trimestrul II, cât şi în primul trimestru, rata de neocupare a scăzut uşor de la 8%, la 7,5%, având în vedere că imobilele finalizate erau ocupate în proporţie de 80-90% sau chiar 100% în unele cazuri, precum Renault Bucharest Connected şi The Mark”, se arată în comunicat.

Prin urmare, noile clădiri nu au contribuit într-o măsură prea mare la volumul spaţiilor vacante. Pe de altă parte, cererea a fost puternică în prima jumătate, fără relocări majore, cu excepţia Renault, care s-a mutat din Pipera Nord în partea de vest a oraşului în Renault Bucharest Connected, potrivit JLL.

”Stocul de birouri din Bucureşti era estimat la peste 2,84 milioane mp la finele lunii iunie, iar până la sfărşitul anului se va apropia de pragul de 3 milioane de metri pătraţi. Pentru finele anului nu ne aşteptăm la moficări majore ale ratei de neocupare chiar dacă proiectele care urmează să fie finalizate în a doua parte a anului au în medie 40% din spaţii pre-închiriate, cu diferenţe semnificative de la caz la caz”, se arată în comunicat.

Sursa : news.ro

Coface: Se aşteaptă ca împrumuturile din sectorul privat în regiunea Consiliului de Cooperare din Golf în ansamblu să cr... Deloitte România despre fiscalizarea bacşişului: Pot apărea dificultăţi la nivelul operatorilor economici vizaţi de acea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x