Antena Căutare

Rezultate City Insurance: Creştere de 38% a primelor subscrise în primele nouă luni

Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance, liderul pieţei de asigurări generale din România, a încheiat primele nouă luni ale anului 2019 cu un volum al primelor brute subscrise de 298 milioane euro (1,413 miliarde lei), o creştere cu 38% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Există şi o creştere a numărului de dosare de daună plătite până la sfârşitul lunii septembrie 2019: 109.065, faţă de 84.424 dosare de daună achitate în ianuarie-septembrie 2018.

La primele nouă luni ale lui 2019, City Insurance înregistrează un volum total de daune plătite de 179 milioane euro, echivalentul a 849 milioane lei.

Din totalul volumului de prime brute, asigurările RCA au o valoare de 252 milioane euro (echivalentul a 1,196 miliarde lei), iar primele non-RCA înregistrează o valoare de 46 milioane euro (218 milioane lei).

“Simplificăm procesele de lucru şi îmbunătăţim în fiecare zi atât portofoliul de produse de asigurare City Insurance, cât şi calitatea acestora. Apoi e inovaţia. Digitalizăm cu resurse proprii. Suntem printre cele mai avansate companii care folosesc tehnologia ca aliat. Toate cele de mai sus ne-au adus unde suntem astăzi: un volum total de prime subscrise de aproape 300 milioane de euro şi depăşirea pragului de 100.000 de dosare de daună plătite”, a declarat Renato Szilagyi, Vice-Preşedinte al Directoratului City Insurance.

Articolul continuă după reclamă

Cele mai importante creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut provin din asigurări CASCO (+ 306%), asigurări de tip engineering (+247%), asigurări de garanţii (+221%). Asigurările RCA au menţinut tendinţa crescătoare, +26%, faţă de ianuarie-septembrie 2018.

Sursa : news.ro

Euro urcă spre 4,78 lei. Lira sterlină continuă să crească şi atinge cel mai ridicat nivel din iunie 2016... RAPORT: Brexit-ul, răcirea relaţiilor comerciale dintre SUA şi China şi OUG 114 au afectat mediul de afaceri românesc în...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei posibile crize în 2027
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x