Antena Căutare

Romania se uita de jos la Bulgaria si cand este vorba de atragerea fondurilor europene

Romania era la finele anului trecut pe ultimul loc in Europa Centrala si de Est dupa gradul de absorbtie a banilor europeni, atragand doar 1,5 miliarde de euro din suma totala de peste 23 miliarde de euro disponibila atat prin cele sapte Programe Operationale, cat si prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul de Coeziune si Fondul Social European. Cu o rata a platilor efective de doar 7%, Romania era depasita si de Bulgaria, care aderase in acelasi moment la UE, dar a atras 10% din fondurile alocate.

In actualul context economic, banii sunt tot mai greu de gasit si tot mai scumpi pe pietele financiare externe, dovada si renuntarea Finantelor la incercarea de a iesi in noiembrie cu bonduri pe piata americana, in care intentia era sa atraga circa 1 mld. Dolari datorita nivelului de risc perceput de investitori, care transfera aceasta perceptive asupra costului riscului, si deci a dobanzilor la care un stat se poate imprumuta.

Pe de alta parte, un alt risc este ca subsidiarele bancilor prezente in Romania sa isi gestioneze mult mai atent lichiditatile. Statul are la indemana un acord de rezerva incheiat cu FMI si Comisia Europeana, insa tinta pentru investitii si pentru repornirea economiei raman fondurile europene.

Datele cele mai recente, de la sfarsitul lunii octombrie, sunt si mai ingrijoratoare, in conditiile in care gradul de absorbtie efectiva a fondurilor europene, in cadrul Programelor Operationale, este de doar 3,72% dupa cinci ani de la aderare, adica doar 715 milioane de euro din cele peste 19 miliarde de euro alocate.

Fondurile europene au fost catalogate de autoritati, institutii financiare, atat locale, cat si internationale, analisti drept "prioritate zero" pentru finantarea Romaniei in contextul actual dominat de criza.

Articolul continuă după reclamă

Proiectul de buget, aprobat de Guvern, la finele saptamanii trecute, isi propune sa atraga 6 mld. Euro din fonduri europene in 2012.

Cum insa se poate imbunatati absorbtia banilor europene, care sunt pasii de la un proiect la o afacere din bani europeni, ce afaceri au sanse sa acceseze o astfel de finantare?

Raspunsul la aceste intrebari, cati bani europeni va atrage Romania in 2012, plecand de pe ultimul loc in regiune, il vei afla maine de la primul eveniment BUSINESS BOARDS, care are ca tema de dezbatere "Fondurile europene - finantarea optima pentru economia Romaniei in contextul actual", eveniment organizat de catre Intact Media Group impreuna cu Eximbank.

La eveniment si-au confirmat participarea Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Ionut Costea, presedintele Eximbank, reprezentanti ai KPMG Romania, ai Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, bancheri, consultanti fonduri europene, manageri de top ,proprietari de business-uri, mari asociatii patronale pentru a face agenda Romania pe subiectul Fondurilor Europene in ultimii doi ani pe care Romania ii mai are la dispozitie pentru a cheltui banii de la UE.

Sursa: Antena3

Primaria Constanta risca sa ramana fara niciun ban... Herman Van Rompuy, presedintele CE: "Euro nu este in pericol de disparitie"...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x