Antena Căutare

Românii care obțin venituri legale din străinătate nu plătesc asigurări de sănătate UE!

Românii care au domiciliul în țară, dar obțin venituri în străinătate, nu trebuie să plătească, în 2016, contribuții la sănătate dacă dețin o asigurare pentru boală și maternitate în alt stat membru al Uniunii Europene

Românii care au domiciliul în țară, dar obțin venituri în străinătate, nu trebuie să plătească, în 2016, contribuții la sănătate dacă dețin o asigurare pentru boală și maternitate în alt stat membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene sau în statele cu care România are încheiate acorduri bilaterale de securitate socială, însă trebuie să facă dovada acestei asigurări, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

'Persoanele fizice române, cu domiciliul în România, care obțin venituri din străinătate sau din România și pentru care, potrivit legislației în vigoare datorează pentru aceste venituri, contribuția de asigurări sociale de sănătate, dar care dețin o asigurare pentru boala și maternitate în sistemul de securitate sociala din alt stat membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene sau în statele cu care România are încheiate acorduri bilaterale de securitate sociala cu prevederi pentru asigurarea de boala-maternitate, în temeiul legislației interne a statelor respective, care produce efecte pe teritoriul României și fac dovada valabilității asigurării, nu au calitatea de contribuabili la sistemul de asigurări sociale de sănătate', se menționează în comunicat.

Astfel, pentru a nu achita și în România contribuție de asigurări sociale de sănătate persoanele care se încadrează în categoria menționată trebuie să facă dovada valabilității asigurării în statul respectiv în care realizează venituri.

'În cazul persoanelor fizice care își desfășoară activitatea în statele membre ale Uniunii Europene, se aplică prevederile Regulamentului (CE) 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și Regulamentului (CE) 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială. În cazul în care activitatea se desfășoară într-un stat care nu este membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, iar între România și statul în care persoana își desfășoară activitatea există un acord sau convenție în domeniul securității sociale, se vor aplica prevederile acordului sau convenției', se mai arată în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

Legea dării în plată anulează garanția statului în cazul Prima Casă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Credit direct de pe telefon: CreditPrime lansează un proces de solicitare complet digital
(P) Credit direct de pe telefon: CreditPrime lansează un proces de solicitare complet digital
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prețul pepenilor de Dăbuleni în 2026. Cât costă kilogramul și de ce sunt nemulțumiți producătorii
Prețul pepenilor de Dăbuleni în 2026. Cât costă kilogramul și de ce sunt nemulțumiți producătorii
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol.  Ce i-a lipsit în fosta relație
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol. Ce i-a lipsit în fosta relație Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Mihai Gâdea: Dacă această lege a salarizării trece, voi merge în stradă și voi protesta
Mihai Gâdea: Dacă această lege a salarizării trece, voi merge în stradă și voi protesta Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Dragoș Pîslaru, acuzat de acte ilegale în procesul contestatei legi a salarizării. Ministrul sfidează hotărârile executorii ale instanțelor de judecată
Dragoș Pîslaru, acuzat de acte ilegale în procesul contestatei legi a salarizării. Ministrul sfidează... Jurnalul
Angela Similea, cadoul suprem de ziua ei: fiul din America a venit acasă cu toată familia
Angela Similea, cadoul suprem de ziua ei: fiul din America a venit acasă cu toată familia Kudika
Ce inseamna, de fapt, „Satalana”? Nu, nu e doar un cuvant aruncat intr-o melodie
Ce inseamna, de fapt, „Satalana”? Nu, nu e doar un cuvant aruncat intr-o melodie Redactia.ro
Satul cu 300 de locuitori prin care trece toată Europa. Localnicii, exasperaţi:
Satul cu 300 de locuitori prin care trece toată Europa. Localnicii, exasperaţi: "Ajung maşinile în sufragerie" Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x