Antena Căutare

Veste bună pentru angajați! Salariul minim pe economie ar putea crește din nou! La ce sumă ar putea ajunge

Salariul minim pe economie ar putea crește în continuare, etapizat, până spre sfârșitul anului viitor, prima majorare fiind programată pentru data de 1 octombrie, după cum a propus Comisia Națională de Prognoză, prin Consiliul de Programare Economică.

Salariul minim pe economie ar putea crește în continuare, etapizat, până spre sfârșitul anului viitor, prima majorare fiind programată pentru data de 1 octombrie, după cum a propus Comisia Națională de Prognoză, prin Consiliul de Programare Economică.

„Creşterea salariului minim are un impact pozitiv asupra potenţialului de creştere a economiei pe termen lung. Majorarea salariului minim stimulează consumul şi cererea agregată şi implicit creşterea economică. Creşterea salariului minim are un impact nesemnificativ asupra inflaţiei iar acesta se manifestă după aproximativ un an de zile”, se arată în nota Comisiei de Prognoză, postată pe site-ul său în luna octombrie a anului trecut.

Potrivit acesteia, de la 1 octombrie 2019, salariul minim brut pe economie pentru persoanele fără studii superioare ar urma să crească de la 2.080 lei cât este în prezent, la 2.250 lei şi de la 2.350 lei la 2.520 lei pentru persoanele cu studii superioare şi cel puţin un an vechime în domeniul în care s-au specializat.

Cea de-a doua majorare a salariului minim pe economie este programată pentru data de 1 octombrie 2020, când salariul minim brut pe economie pentru persoanele fără studii superioare ar urma să atingă valoarea de 2.430 lei, iar pentru persoanele cu studii superioare valoarea de 2.700 lei, potrivit adevarul.ro.

Articolul continuă după reclamă

Acelaşi document prevede „introducerea în Codul Muncii a unui prag minim al raportului salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată /câştig salarial mediu brut la cel puţin 45% începând cu anul 2020”.

În luna iunie, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.127 lei, ceea ce înseamnă că ponderea salariului minim brut pe economie în câştigul salarial mediu brut este de 40,5%.

Contactat telefonic, preşedintele Comisiei de Prognoză, Ion Ghizdeanu, a declarat că aceasta este doar o propunere de majorare a salariilor, implementarea ţinând însă de Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor.

Întrebat dacă se va lua o astfel de măsură la 1 octombrie 2019 sau 1 ianuarie 2020, având în vedere decalarea anterioară a creşterii salariului minim pe economie (propunerea iniţială era de majorare de la 1 noiembrie 2018, dar creşterea s-a produs la 1 ianuarie 2019), ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus că va discuta în Guvern propunerea Comisiei de Prognoză, şi îi va informa pe români asupra deciziei luate.

Preț aur: Valoarea gramului de aur a depășit recordul ultimilor șase ani... BNR Curs valutar 19 august 2019. Euro este în continuă creștere...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei posibile crize în 2027
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x