Antena Căutare

Statul a despagubit fostii proprietari cu 91% din FP si 160 mil. € in cash. Pentru restul de 10 mld. €a fost creat un mini-Guvern

Statul roman a platit in patru ani de zile despagubiri in numerar in valoare de 612,4 milioane de lei (157 milioane de euro la cursul mediu euro/leu din aceasta perioada ) si a emis titluri de conversie in actiuni Fondul Proprietatea (FP) reprezentand peste 91% din capitalul social al fondului, in contul pretentiilor fostilor proprietari deposedati de regimul comunist si celor care au cumparat dosarele de la acestia.

S-au solutionat astfel 57% din dosarele de despagubire, dar pentru pretentiile nerezolvate, estimate recent la 10 miliarde de euro de Greg Koniecnzy, managerul Fondului Proprietatea, statul mai are la dispozitie doar 8,8% din capitalul FP, echivalentul a circa 125 milioane de euro.

Totodata, statul nu a terminat de platit nici despagubirile in numerar aprobate, in conditiile in care valoarea optiunilor in numerar ale fostilor proprietari se ridica la circa 2,2 miliarde de lei (555,6 milioane de euro). Anul trecut, Guvernul a suspendat pentru doi ani emiterea titlurilor de plata, in aceasta perioada valorificarea titlurilor de despagubire facandu-se doar prin conversia lor in actiuni Fondul Proprietatea.

„Va aducem la cunostinta faptul ca, incepand cu data de 01 octombrie 2007 si pana la data de 26.08.2011, la Directia pentru acordarea despagubirilor in numerar din cadrul ANRP au fost inregistrate 24.143 de dosare de optiune, atat in numerar, cat si in actiuni la Fondul "Proprietatea".

Stadiul actual de solutionare al acestora consta in emiterea unui numar de 4.450 de titluri de plata (valoarea optiunilor in numerar totalizand 2.167.043.393 lei), respectiv a unui numar de 9.220 de titluri de conversie (valoarea optiunilor in actiuni aferenta titlurilor de conversie emise totalizand 12.562.501.997 actiuni).

Din totalul optiunilor in numerar, pana la aceasta data, au fost acordate despagubiri in numerar in cuantum de 612.443.217,90 lei", au precizat reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), institutia care coordoneaza procesul de restituire a proprietatilor preluate in mod abuziv de comunista si de a acorda despagubirile cuvenite persoanelor indreptatite.

Participatia statului la Fondul Proprietatea este insa asteptata sa se reduca la zero pana la finele acestui an, ceea ce inseamna ca autoritatile trebuie sa vina cu solutii pentru a se putea continua procesul de acordare a despagubirilor. Managerul FP precizase cinci scenarii in legatura cu viitorul procesului de despagubiri: injectare de noi active in Fondul Proprietatea, crearea unui Fond Proprietatea 2, distribuirea de actiuni in mod direct la únele dintre companiile controlate de stat, emiterea de noi obligatiuni sau plata cash. Dintre acestea, ultímele doua sunt vazuta ca fiind cele mai putin probabila, in conditiile in care ambele ar implica o crestere a datoriei publice, situatie care un este in interesul Ministerului Finantelor, avand in vedere programul convenit cu FMI.

Oficialii ANRP nu au comentat pe marginea scenariilor prezentate de administratorul Fondului Proprietatea, mentionand ca in aceste momente problematica restituirii proprietatilor si acordarii despagubirilor este analizata in cadrul unui Comitet Interministerial privind procesul de reformare a legislatiei si procedurilor din domeniul restituirii proprietatilor format din reprezentanti ai ministerelor si institutiilor interesate. Din acest Comitet fac parte ANRP, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Justitiei, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Mediului si Padurilor si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Statul trebuie sa rezolve totodata si problemele de credibilitate pe care le are autoritatea responsabila cu procesul de despagubire, in conditiile in care unul dintre cei trei vicepresedinti ai ANRP a fost arestat fiind acuzat de DNA ca a primit cateva sute de mii de euro pentru urgentarea solutionarii unor dosare de despagubire. Fostii proprietari au acuzat ca lipsa de transparenta a dus la crearea pietei gri, unde dosarele sunt cumparate de speculatori, care au platit preturi foarte mici adevaratilor pagubiti de regimul comunist.

O piata gri se crease si cu actiunile Fondului Proprietatea inainte de listarea acestuia la Bursa, reprezentantii fostilor proprietari acuzand ca scaderea puternica a pretului titlurilor a fost provocata tocmai de speculatorii care s-au grabit sa-si marcheze profitul.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit datelor de la sfarsitul lunii iulie, persoanele fizice romane mai controleaza 38,6% din actiunile FP, institutionalii straini ajungandu-i din urma, cu 31% din actiuni. Fondul Proprietatea are active de 3,8 miliarde de euro, dar valoarea acestuia pe Bursa este in prezent de doar 1,42 miliarde de euro.

Portofoliul fondului este format din actiuni la unele dintre cele mai mari companii din Romania, precum OMV Petrom, Romgaz, Hidroelectrica si Nuclearelectrica.

Sursa: Antena3

Mugur Isarescu: Nu stiu ce se va intampla in viitor... Vezi cum a evoluat pe bursa valoarea Gabriel Resources dupa declaratiile lui Traian Basescu!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x