Antena Căutare

Administraţia neozeelandeză îşi cere scuze după publicarea unei scrisori a atacatorului de la Christchurch

Administraţia penitenciară neozeelandeză a prezentat joi scuze pentru că l-a autorizat pe autorul masacrului la două moschei, la Christchurch, să trimită o scrisoare plină de ură, din închisoare, unui simpatizant, care a publicat-o pe Internet, relatează AFP.

Australianul Brenton Tarrant este deţinut în prezent într-o închisoare de înaltă securitate, la Auckland, unde aşteptă să fie judecat cu privire la cel mai sângeros masacru din istoria arhipelagului - uciderea a 51 de credincioşi musulmani, la 15 martie.

În contextul în care Guvernul vrea să facă totul pentru a-l împiedica pe acest bărbat, care se revendică a fi un adept al suprwmaţiei albe, să-şi exprime ideile, administraţia penitenciară a dezvăluit că acesta a fost autorizat să trimită corespondenţă din celulă.

Una dintre scrisorile deţinutului - adresată unui rus pe nume Alan - a fost publicată pe site-ul 4Chan.

Redactată cu majuscule, cu un aspect infantil, scrisoarea de şase pagini evocă o călătorie pe care Brenton Tarrant a făcut-o în Rusia, admiraţia sa faţă de fascistul britanic Oswald Mosley şi convingerea sa că ”este un conflict mare la orizaont”.

Articolul continuă după reclamă

Această lipsă de supraveghere din partea administraţiei penitenciare a provocat furia premierului neozeelandez Jacinda Ardern care, la câteva zile după atacuri, s-a angajat să nu mai pronunţe vreodată numele atacatorului, pentru a nu contribui la ”notorietatea sa”.

PROVOCĂRI LA ADRESA PENITENCIARULUI

”Departamentul penitenciar a recunoscut el însuşi disfuncţionalitatea... Acest individ nu ar trebui să poată să-şi împărtăşească mesajul de ură din celulă”, a declarat ea, pe arhipelagul Tuvalu, unde se află la un summit anual al Formului Insulelor la Pacific (FIP).

Directoarea administraţiei penitenciare Christine Stevenson a recunoscut că scrisoarea nu ar fi trebuit să iasă din închisoare. ”Aş vrea să-mi cer scuze pentru suferinţa pe care acest lucru a cauzat-o persoanelor afectate de evenimentele tragice de la 15 martie”, a declarat ea.

Stevenson a declarat că serviciul de corespondenţă al lui Brenton Tarrant a fost suspendat cât timp va fi examinat procesul de filtrare.

”Este în continuare dificil să găsim un echilibru just între respectarea obligaţiilor noastre legale şi reducerea tuturor riscurilor potenţiale reprezentate de deţinut”, a apreciat ea.

”Cu toate acestea, suntem absolut hotărâţi să facem în aşa fel încât el să nu aibă nicio posibilitate de a cauza cel mai mic prejudiciu sau cea mai mică suferinţă, fie direct, fie indirect”.

Ministrul Serviciilor penitenciare Kelvin Davis a declarat că, înainte de a-i fi interzisă corespondenţa, Brenton Tarrant a încercat să trimită nouă scrisori din celulă, două mamei sale şi şapte unor ”asociaţi”, dintre care două au fost blocate de către autorităţi.

Davis a recunoscut că gestionarea unui deţinut ca Brenton Tarrant reprezintă o provocare la adresa administraţiei sale.

”Adevărul este că nu am mai avut niciodată un astfel deţinut anterior”, a declarat el la Radio New Zealand. "Am întrebat dacă legile noastre sunt adaptate, am cerut sfatul penitenciarului cu privire la ceea ce ar trebui modificat”.

Brenton Tarrant a fost inculpat de 51 de capete de crimă, de 40 de capete de tentativă de crimă şi de un capăt de acuzare de act terorist. Procesul său urmează să înceapă în mai 2020.

Dosarul său a revenit joi la Înalta Curte de la Christchurch, în vederea unei scurte audieri cu privire la probleme de procedură. Tarrant nu era obligat să compară prin videoconferinţă, ca în trecut.

Şedinţa a fost amânată la 3 octombrie. Curtea ar urma să se pronunţe atunci asupra unei eventuale mutări în altă ţară a procesului.

Sursa : news.ro

Trupe chineze la frontiera Hong Kongului, Trump se implică şi leagă criza de negocierile comerciale... Emmanuel Macron îndeamnă la onorarea eroilor africani, la marcarea a 75 de ani de la Debarcarea din Provence...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au stârnit controverse
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x