Un camion a intrat în mulțime la Stockholm. Autoritățile suedeze sunt în alertă, vorbind de un posibil atac terorist. Bilanțul oficial arată că patru persoane și-au pierdut viața și 15 sunt rănite.
Poliția suedeză a efectuat vineri noaptea a doua arestare după atacul comis de un șofer care a ucis cu camionul patru oameni și a rănit 15, transmite televiziunea publică SVT. Anchetatorii au precizat că nu este vorba de șoferul căutat, ale cărui imagini înregistrate de camerele de supraveghere au fost făcute publice.
Primul ministru al Suediei a mers la locului atacului terorist, a depus flori și a aprins lumânări pentru victime. Stefan Lofven a declarat că ”teroriștii nu vor învinge niciodată”
”Acest tip de acțiuni nu vor reuși niciodată. Știm că inamicii noștri sunt niște criminali atroce. Mesajul nostru către ei este unul clar: nu ne veți învinge, nu ne veți guverna voi viețile”, a spus premierul Suediei.