Antena Căutare

Femeie filmată când alunecă sub șinele unui tren, sub privirile îngrozite ale călătorilor | VIDEO

O femeie a trăit adevărate momente e coșmar într-o gară, în timp ce încerca să urce într-un tren aflat în mișcare! Aceasta a alunecat și piciorul i-a fost retezat! Camerele de supraveghere de pe peron au surprins tot accidentul!

O călătoare a alunecat sub șinele unui tren aflat în mișcare

O călătoare de 35 de ani a fost surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce încerca să urce într-un tren aflat în mișcare. Călătoarea a încercat să nu piardă cursa, dar graba a făcut-o să uite de siguranță și astfel, într-un moment de neatenție, ea a alunecat și unul dintre picioare i-a fost secționat.

Alunecând sub tren, femeia a fost la un pas să-și piardă viața. Martorii incidentului au sunat imediat la ambulanță și aceasta a fost după de urgență la spital, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva piciorul.

Articolul continuă după reclamă

Incidentul a avut loc în orașul Kropotkin al unei regiuni din Rusia, dar imaginile au ajuns pe internet și au devenit imediat virale în toată lumea.

Este cunoscut faptul că orice călător este sfătuit să se depărteze de trenul aflat în mișcare și să nu încerce să urce în el, odată ce acesta s-a pus în mișcare, tocmai pentru a preveni astfel de tragedii.

Un avion militar chilian ”dispare” deasupra mării cu 38 de persoane la bord... UPDATE-Două capete de inculpare a lui Trump, reţinute de democraţi, abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explicațiile unui jurat Eurovision din Republica Moldova după punctajul mic acordat României. Ce a spus Pavel Orlov
Explicațiile unui jurat Eurovision din Republica Moldova după punctajul mic acordat României. Ce a spus Pavel Orlov
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a scris Jeffrey Epstein în presupusul bilet de adio. Mesajul a fost făcut public de către un judecător federal
Ce a scris Jeffrey Epstein în presupusul bilet de adio. Mesajul a fost făcut public de către un judecător federal
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O femeie de 37 de ani s-a drept o fată de 12 ani pentru a păcăli o familie să o adopte. Și timp de 14 luni a reușit
O femeie de 37 de ani s-a drept o fată de 12 ani pentru a păcăli o familie să o adopte. Și timp de 14 luni a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
„Moment istoric” în oncologie: Tratament revoluționar pentru cel mai letal cancer
„Moment istoric” în oncologie: Tratament revoluționar pentru cel mai letal cancer Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Trei zodii intră în cel mai norocos weekend al lunii! Pentru ele, totul pare să meargă perfect, dar…
Trei zodii intră în cel mai norocos weekend al lunii! Pentru ele, totul pare să meargă perfect, dar… Redactia.ro
Fructul cu care o familie din Caraș-Severin a dat lovitura:
Fructul cu care o familie din Caraș-Severin a dat lovitura: "Foarte bune, nu se compară cu alea de la piață" Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în iunie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în iunie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x