Antena Căutare

Gestul șocant pe care l-a făcut Melania Trump atunci când soțul ei a luat-o de mână! „Indiferent ce ar face, liderul de la Casa Albă ajunge la mâna Melaniei”

În plin conflinct cu Iranul, Casa Albă vrea să mai devieze de la subiect. Unul dintre membrii echipei de comunicare ai lui Donald Trump a postat pe Twitter o poză cu Casa Albă, anunţând prima ninsoare din acest an.

Donald Trump și Melania Trump

Numai că afară erau de fapt în jur de 12 grade Celsius, aşa că internauţii au taxat gestul necugetat. În plus, ziua nu a fost una tocmai bună nici pentru liderul Statelor Unte. Acesta s-a aflat alături de soţia sa la un eveniment sportiv din New Orleans, dar Melania a părut deranjată că Trump o ţine de mână.

Deşi fanii l-au primit cu braţele deschise, Melania nu a părut tocmai bucuroasă că se află alături de preşedintele american. În timp ce se intona imnul Statelor Unite, Trump a luat-o de mână pe Melania, dar aceasta a părut să respingă gestul soţului ei.

Comentariile nu au întârziat să apară pe reţelele de socializare, unii internauţi spunând că “indiferent ce ar face, liderul de la Casa Albă ajunge la mâna Melaniei”. Tot pe internet a fost comentată de-a fir a păr o altă gafă, de această dată a staf-ului şefului american. Mai exact, o postare pe Twitter care anunţa prima ninsoare la Casa Albă.

Asta în timp ce meteorologii spuneau răspicat că la Washington vor fi de fapt 19 grade Celsius, adica 67 de grade Fahrenheit. Aşa că, în mediul online au curs replicile. Unul dintre comentatori a spus că în oraşul Baltimore, aflat la nici o oră de Washington, oamenii poartă pantaloni scurţi, iar în casă trebuie să dea drumul la aerul condiţionat.

Articolul continuă după reclamă

Oficialii Casei Albe au făcut publică postarea în zorii zilei, când afară erau 12 grade Celsius, lucru observat şi de internauţi, care i-au întrebat scurt şi la obiect dacă mai au un alt subiect despre care vor să mintă.

Ninsese cu adevărat în zonă, dar săptămâna trecută, aşa că fotografia era oarecum expirată. Şi nu a fost prima dată când Casa Albă şi preşedintele însuşi o dau în bară cu predicţiile meteorologice. Donald Trump: „Dumnezeu şi-a aplecat privirea asupra noastră şi a spus că nu va lăsa ploaia să se abată asupra discursului meu.”

Reporter emisiune TV: „Nu-i adevărat! De fapt a plouat chiar în timp ce tu (Trump) vorbeai. Tocmai de aceea soţia ta avea o umbrelă în mână, iar oamenii aflaţi în jurul tău aveau pe ei pelerine de ploaie.” Iar gafa de acum internauţii o numesc cea mai prostească minciună a lui Trump în 2020.

Jeanne Moos, corespondent CNN: „Noi bănuim în proporţie de 70 la sută că postarea Casei Albe de pe Twitter a fost făcută în mod accidental.”

În timp ce unii comentatori din mediul virtual spun că aşteaptă să le fie comunicate lucruri mai importante, cum ar fi conflictul cu Iranul, alţii continuă în aceeaşi notă de ironie, notând că de fapt, în poza cu Casa Albă, apar urme de cenuşă ale Constituţiei americane.

Europenii, criticaţi după declanşarea procesului de soluţionarea diferendelor prevăzut de Acordul de la Viena de către M... Cel puţin un mort într-o explozie urmată de un incendiu într-o uzină chimică în Catalonia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x