Antena Căutare

Marie Curie, desemnată cea mai influentă personalitate feminină din istorie!

În cadrul unui sondaj realizat în rândul cititorilor publicaţiei britanice BBC History Magazine în care au fost incluse o sută de femei care au schimbat lumea, cercetătoarea cu o activitate de pionierat în studiul radioactivităţii, s-a situat pe primul loc.

Marie Curie | a1.ro

În cadrul unui sondaj realizat în rândul cititorilor publicaţiei britanice BBC History Magazine în care au fost incluse o sută de femei care au schimbat lumea, cercetătoarea cu o activitate de pionierat în studiul radioactivităţii, s-a situat pe primul loc, fiind urmată de alte personalităţi precum Margaret Thatcher, Prinţesa Diana, Emmeline Pankhurst sau Fecioara Maria.

Savanta poloneză stabilită în Franţa, care a devenit prima persoană dublu laureată a Premiului Nobel în domenii ştiinţifice diferite - fizică şi chimie - a desfăşurat o importantă activitate de cercetare în domeniul radioactivităţii, termen pe care l-a introdus în premieră.

Descoperirile sale au fost aplicate în medicină contribuind la conceperea unor tratamente pentru cancer şi la dezvoltarea razelor X în chirurgie.

Pentru realizarea listei celor o sută de femei votate de cititori, publicaţia a solicitat unor experţi din zece domenii diferite să nominalizeze zece personalităţi feminine cu cel mai mare impact în istoria lumii.

Articolul continuă după reclamă

"Ea (Curie) a fost prima femeie care a câştigat un premiu Nobel pentru Fizică, prima femeie profesor la Universitatea din Paris şi prima persoană - a se observa utilizarea aici a cuvântului persoană, nu femeie - care a câştigat al doilea premiu Nobel", a declarat Patricia Fara, preşedinta British Society for the History of Science, cea care a nominalizat-o pe Marie Curie.

"Şansele i-au fost mereu potrivnice. În Polonia, familia sa patrioată a suferit sub regimul rusesc. În Franţa, a fost privită cu suspiciune fiind o străină - şi, desigur, oriunde s-a dus, a fost discriminată deoarece era femeie", a adăugat Fara.

Cele o sută femei au fost alese pentru realizările deosebite în domenii precum politică, ştiinţă, sport, tehnologie sau literatură.

În urma voturilor, pe cel de-al doilea loc se situează Rosa Parks, o militantă pentru drepturile omului care a protestat împotriva segregării rasiale din Statele Unite, urmată de Emmeline Pankhurst, reprezentanta mişcării radicale feministe din Marea Britanie.

Margaret Thatcher, prim-ministru al Regatului Unit, se situează pe locul şase, în timp ce Diana prinţesă de Wales ocupă locul cincisprezece.

"Sondajul aduce în lumina reflectoarelor unele femei din istorie care au fost cu adevărat extraordinare şi ale căror realizări şi talente au fost de multe ori trecute cu vederea în timpul vieţii lor", a notat redactorul şef adjunct al BBC History Magazine, Charlotte Hodgman.

Primele douăzeci de poziţii din topul 100 al femeilor care au schimbat lumea, întocmit de BBC History Magazine, sunt ocupate de:

  • 1. Marie Curie
  • 2. Rosa Parks
  • 3. Emmeline Pankhurst
  • 4. Ada Lovelace
  • 5. Rosalind Franklin
  • 6. Margaret Thatcher
  • 7. Angela Burdett-Coutts
  • 8. Mary Wollstonecraft
  • 9. Florence Nightingale
  • 10. Marie Stopes
  • 11. Eleanor de Aquitania
  • 12. Fecioara Maria
  • 13. Jane Austen
  • 14. Boudicca
  • 15. Diana, prinţesă de Wales
  • 16. Amelia Earhart
  • 17. Regina Victoria
  • 18. Josephine Butler
  • 19. Mary Seacole
  • 20. Maica Tereza
Situație de CRIZĂ după ce Senatul argentinian a respins legalizarea avortului! Protestatarii au provocat incendii și au ... CUTREMURĂTOR! Copii malnutriți, gășiți în deșert, antrenați să producă atacuri armate în școli: “Arătau ca refugiații di...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x