Antena Căutare

Oficial. De la 1 ianuarie, în Franța, numărul vaccinurilor obligatorii pentru copii va crește la 11!!!

Franţa va mări, începând din 1 ianuarie, numărul vaccinurilor obligatorii pentru copii, de la trei la 11, a anunţat ministrul Sănătăţii de la Paris

Franţa va mări, începând din 1 ianuarie, numărul vaccinurilor obligatorii pentru copii, de la trei la 11, a anunţat ministrul Sănătăţii de la Paris.

Măsura a fost anunţat iniţial în luna iulie şi a generat o polemică aprinsă în Hexagon.

- Ce vaccinuri pentru copii? -

În prezent, numai trei vaccinuri sunt obligatorii pentru copii în Franţa: împotriva difteriei (din 1938), împotriva tetanosului (din 1940) şi împotriva poliomielitei (din 1964). Acestea se administrează simultan, sub denumirea de DTP, şi sunt necesare trei doze înainte de vârsta de 18 luni.

Articolul continuă după reclamă

Alte opt vaccinuri sunt recomandate la ora actuală: împotriva tusei convulsive, a rujeolei, a oreionului, a rubeolei, a hepatitei B, a bacteriei Haemophilus, a gripei, a pneumococului şi a meningococului C. Acestea vor deveni obligatorii de anul viitor.

“Va fi din 1 ianuarie”, a anunţat ministrul Sănătăţii, Agnès Buzyn, joi. “Bineînţeles că le vom lăsa timp familiilor să se pună în ordine pe parcurs, pentru că este exclus să obligăm oamenii să se vaccineze de urgenţă”, a adăugat ea.

Părinţii care refuză vaccinarea obligatorie riscă, teoretic, până la şase luni de închisoare şi 3.750 de euro amendă. Însă ministrul a precizat că ia în calcul introducerea unei clauze de scutire. “Obiectivul meu nu este să sancţionez. Obiectivul aceste obligativităţi este să câştigăm încrederea francezilor”, a afirmat ea.

- De ce este necesară trecerea de la 3 la 11? -

Principalul argument este scăderea ratei de acoperire vaccinală şi reapariţia unor boli. “Ideea este ca cei 15% dintre copii (care sunt nevaccinaţi – n.r.), care îi pun în pericol pe ceilalţi şi care favorizează reapariţia de epidemii care se soldează în prezent cu morţi să se pună în ordine, pentru a apăra restul populaţiei”, a explicat Buzyn.

La sfârşitul lunii iunie, la Marsilia, o adolescentă de 16 ani a murit de o formă foarte rară şi gravă de rujeolă, boală împotriva căreia nu fusese vaccinată. Înainte de ea, rujeola a provocat moartea a 10 copii în Franţa, începând din 2008.

“Îmbunătăţirea acoperirii vaccinale este un obiectiv major de sănătate publică, iar medicul are un rol esenţial pentru a învinge dezinformarea şi reticenţele unor părinţi”, a reacţionat Confederaţia Sindicatelor Medicale (CSMF).

Introducerea noilor vaccinuri obligatorii necesită o lege, care va fi integrată în pachetul denumit Proiectul de finanţare şi securitate social, ce va fi discutat de Parlament în toamnă.

- Criză de încredere –

Însă francezii au din ce în ce mai puţină încredere în vaccinuri. Potrivit unui sondaj publicat în octombrie 2016, numai 69% dintre persoanele întrebate spun că au încredere în vaccinare – cea mai scăzută proporţie din 2012 încoace.

Mişcarea antivaccin critică gradul de periculozitate al serurilor, în special din cauza unor adjuvanţi precum aluminiul, şi acuză laboratoarele şi companiile farmaceutice că acordă prioritate profitului, sacrificând sănătatea copiilor.

Un caz emblematic este campania amplă de vaccinare împotriva hepatitei B, din 1994, care a generat suspiciuni de legături cu boli neurologice, precum scleroza în plăci.

- Teorie şi practică –

Distincţia dintre vaccinurile obligatorii şi cele recomandate, care va dispărea în ianuarie, a devenit oricum mai degrabă teoretică în Franţa. Astfel, din 2008, DTP nu se mai vinde singur, iar laboratoarele îl asociază cu alte vaccinuri, sub formă de seruri polivalente, mai scumpe.

În februarie, Consiliul de Stat a cerut Guvernului să pună capăt acestei incoerenţe.

În condiţiile în care vaccinurile sunt polivalente, Guvernul subliniază că, în practică, creşterea numărului de vaccinuri obligatorii nu va duce şi la o creştere a numărului de înţepături pentru majoritatea copiilor. Astfel, cele 11 vaccinuri obligatorii reprezintă 10 injecţii, împărţite pe o perioadă de doi ani.

Potrivit unei statistici a Ministerului Sănătăţii, 70% dintre copii primesc déjà cele 10 injecţii în primii doi ani de viaţă, iar 80% primesc peste opt injecţii.

AFP notează, însă, că dificultăţile de aprovizionare afectează regulat stocurile de vaccinuri din ţară.

Nimeni nu-i dădea nicio șansă de supraviețuire. „Fetița - sirenă” trăiește și este o domnișoară foarte frumoasă!... Imagini apocaliptice! O groapă ENORMĂ a apărut în această dimineață într-un cartier foarte aglomerat al Capitalei!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în explicațiile oficiale
Misterul zborurilor blocate în SUA. Autoritățile spun că nu a fost un atac cibernetic. Ce nu se leagă în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x