Antena Căutare

Papa Francisc, mesaj dur la începutul anului 2019! Ce se va întâmpla dacă oamenii îşi pierd „minunăţia credinţei”

Papa Francisc a rostit, marți, primul său mesaj din anul 2019. Suveranul Pontif a deplâns lipsa de unitate în lume şi a spus că Biserica riscă să devină „un frumos muzeu al trecutului''​, dacă oamenii îşi pierd „minunăţia credinţei”​.

Papa Francisc a rostit, marți, primul său mesaj din anul 2019. Suveranul Pontif a deplâns lipsa de unitate în lume şi a spus că Biserica riscă să devină „un frumos muzeu al trecutului''​, dacă oamenii îşi pierd „minunăţia credinţei”​.

„Cât de multă dispersare şi singurătate există în jurul nostru. Lumea este complet conectată, dar pare tot mai dezbinată", a spus papa la slujba tradiţională de Anul Nou în Bazilica Sf. Petru.

În predica sa, el a adus un omagiu maternităţii, spunând că o lume care priveşte spre viitor uitând "privirea mamei" este mioapă. „Este posibil să-şi sporească profitul, dar nu-i va mai vedea pe ceilalţi ca pe copii. Va face bani, dar nu pentru toată lumea. Noi vom locui toţi în aceeaşi casă, dar nu ca fraţi şi surori", a spus el.

Mesajul Suveranului Pontif vine după ce, luni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului şi adjunctul său au demisionat brusc şi neaşteptat în urma dezacordurilor privind strategia de comunicare.

Papa Francisc nu a făcut nici o referire clară la această situaţie, dar a cerut ca romano-catolicii să rămână înrădăcinaţi în Biserică, spunând: „Unitatea contează mai mult decât diversitatea".

El a avertizat, de asemenea, că Biserica riscă să devină „un frumos muzeu al trecutului'' dacă oamenii îşi pierd „minunăţia credinţei”, potrivit Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Ulterior, la mijlocul zilei de marţi, cu ocazia primei sale slujbe Angelus din 2019, Papa Francisc a afirmat că politica „nu este rezervată doar guvernanţilor" şi că fiecare „este responsabil de viaţa cetăţii".

„Nu credem că politica este rezervată doar guvernanţilor", a declarat Papa în prima zi a anului, când se marchează şi Ziua Mondială a Păcii. „Suntem cu toţii responsabili de viaţa cetăţenilor, de binele comun, iar politica este pe atât de bună pe cât fiecare face ce trebuie în serviciul păcii", a adăugat Suveranul Pontif de la fereastra palatului apostolic de la Vatican, în Piaţa Sfântul Petru.

„Vă urez un an bun şi sfânt!'', şi-a încheiat papa Francisc alocuţiunea de la rugăciunea "Angelus" din 1 ianuarie.

Avertisment îngrijorător! Kim Jong-un a dezvăluit ce planuri are! „S-ar putea să nu avem altă opţiune”... Patru români stabiliți în Italia, săltați de carabinieri după ce au tăiat porcul în curte...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au stârnit controverse
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x