Antena Căutare

Zeci de percheziţii în întreaga Rusie vizând susţinători ai lui Navalnîi

Poliţia rusă a procedat joi la zeci de percheziţii în ţară vizând colaboratori ai opozantului Kremlinului Aleksei Nvalnîi, implicat în această vară într-o vastă mişcare de contestare electorală, au anunţat activişti, relatează AFP.

Poliţia rusă a procedat joi la zeci de percheziţii în ţară vizând colaboratori ai opozantului Kremlinului Aleksei Nvalnîi, implicat în această vară într-o vastă mişcare de contestare electorală, au anunţat activişti, relatează AFP.

”Sunt deja peste 29 de oraşe pe lista (perchezişiilor) şi peste 80 de adrese”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Leonid Volkov, unul dintre aliaţii lui Navalnîi.

”Acest lucru vizează nu doar apartamentele coordonatorilor şi birourile, ci şi domicilii ale colaboratorilor şi unor voluntari activi”, a precizat el, adăugând că poliţia a intervenit în oraşele Nijni Novgorod, Vladivostok, Kazan, Ekaterinburg, Novossibirsk sau Sankt Petersubrg.

Potrivit acestei surse, percheziţiile au toate legătură cu o anchetă cu privire la ”spălare de bani” vizând organizaţia anticorupţie a lui Navalnîi - Fondul Luptei împotriva Corupţiei, lansată la începutul lui august, în timp ce Moscova era zguduită de manifestaţii împotriva excluderii unor candidaţi ai opoziţiei din scrutinul local.

Articolul continuă după reclamă

Days after 's smart voting tactic dealt a blow to United Russia, state agents are raiding & seizing electronics in 150 offices & homes of his activists in 40 cities. It's ostensibly for the money laundering case opened during the August 3 protest

— Alec Luhn (@ASLuhn)

La urne, acest vot s-a tradus duminică prin înfrângeri usturătoare ale unor candidaţi în favoarea puterii de la Moscova, în care au pierdut aproape o treime din mandate faţă de mandatul precedent.

Condamnat la 30 de zile de închisoare în timpul acestor contestări, Aleksei Navalnîi, ai cărui candidaţi au fost excluşi în întregime din scrutinul de la Moscova, a îndemnat în mod activ la participarea la această mişcare, fără precedent din 2012, reprimată ferm de către autorităţi.

Denunţând o ”lovitură masivă”, Kira Iarmîş, o purtătoare de cuvţnt a lui Navalnîi, a catalogat joi aceste noi percheziţii drept un ”act de intimidare” şi un ”furt” vizând să paralizeze munca organizaţiei acestuia.

Săptămâna trecută, birorile de la Moscova şi studiul de înregistrări al echipei lui Navalnîi au fost percheziţionate de poliţişti cu cagule.

Sursa : news.ro

A vrut să facă o fotografie senzațională, dar a omis un detaliu important! Acum, tânăra ar putea fi condamnată la zece a... Au scris SOS pe o sticlă și au așteptat, după câteva ore au fost salvați. „Care erau șansele?”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună. Autoritățile au emis avertizări
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x