Antena Căutare

A murit Victor Atanasie Stănculescu, omul care duce cu el în mormânt misterul Revoluției. Doar el și Ceaușescu știau secretul

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu, în vârstă de 88 de ani, a încetat din viaţă, duminică, într-un cămin de bătrâni din judeţul Ilfov, după ce recent suferise un accident vascular cerebral.

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu, în vârstă de 88 de ani, a încetat din viaţă, duminică, într-un cămin de bătrâni din judeţul Ilfov, după ce recent suferise un accident vascular cerebral.

Avocat Cătalin Dancu, care l-a reprezentat în trecut pe Victor Atanasie Stănculescu, a declarat, pentru News.ro, că a fost anunţat de familia fostului general, duminică seara, că acesta a încetat din viaţă, într-un cămin de bătrâni din judeţul Ilfov.

Victor Atanasie Stănculescu a murit duminică, în jurul orei 18.30, după ce recent suferise un accident vascular cerebral, potrivit unor surse apropiate fostului general.

Articolul continuă după reclamă

În 16 octombrie 2008, judecătorii instanţei supreme i-au condamnat pe Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare, în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, pentru omor deosebit de grav, atunci fiind şi degradaţi.

Generalul Mihai Chiţac a murit în 1 noiembrie 2010, în locuinţa sa din Capitală, după mai multe săptămâni de spitalizare în urma unor boli cronice.

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a fost eliberat condiţionat în 21 mai 2014, după ce a făcut cinci din cei 15 ani ai condamnării din dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Victor Atanasie Stănculescu avea 88 de ani, a fost general în armată şi ministru al Apărării Naţionale.

În 17 decembrie 1989, având funcţia de ministru adjunct al Apărării Naţionale, a fost trimis de generalul Vasile Milea la Timişoara, pentru a reprima revoluţia. Nicolae Ceauşescu l-a numit atunci comandant militar unic al Timişoarei. Întors la Bucureşti, în 22 decembrie, s-a prezentat la Comitetul Central al PCR, la chemarea lui Nicolae Ceauşescu, şi a fost numit ministru al Apărării Naţionale în locul lui Milea, care s-a sinucis în dimineaţa acelei zile.

După fuga soţilor Ceauşescu, a preluat conducerea Armatei şi a scos-o de sub ordinele lui Nicolae Ceauşescu, dispunând să se execute doar ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale.

Victor Atanasie Stănculescu a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale şi a avut unul din principalele roluri în organizarea procesului soţilor Ceauşescu şi în executarea acestora, la 25 decembrie 1989, participând la proces ca delegat al FSN, alături de Gelu Voican-Voiculescu şi Virgil Măgureanu.

Prin Decretul preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, din 28 decembrie 1989, Victor Stănculescu a fost înaintat în gradul de general-colonel cu 3 stele.

În 28 decembrie 1989, Stănculescu a fost numit în funcţia de ministru al Economiei Naţionale, conducând un minister nou format prin reorganizarea Comitetului de Stat al Planificării. La data de 16 februarie 1990, a fost eliberat din funcţia de ministru al Economiei, fiind numit ministru al Apărării Naţionale,în locul generalului Nicolae Militaru. A îndeplinit această funcţie până la data de 30 aprilie 1991, când a avut loc o remaniere a Guvernului condus de Petre Roman.

La data de 13 mai 1991, Victor Stănculescu a fost înaintat în gradul de general de armată cu 4 stele şi trecut în rezervă. Ulterior, prin condamnarea sa în 2008, a fost degradat.

Elly de la ”Mireasă pentru fiul meu”, apaiție la piscină, în costum de baie! Cât de bine arată și cum o răsfață Cristian... Ei sunt nativii norocoși, căci la ei trag banii ca un magnet! Horoscopul săptămânii 20-26 iunie, din punct de vedere fin...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl cunosc
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O nouă probă pentru Asia Express? Ce preparat neobișnuit a descoperit un român în Cambodgia: „Ați avea curaj să gustați?”
O nouă probă pentru Asia Express? Ce preparat neobișnuit a descoperit un român în Cambodgia: „Ați avea curaj...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x