Antena Căutare

Câte triunghiuri sunt în această imagine, de fapt. Răspunsul corect te va surprinde

O imagine apărută pe internet a devenit virală și s-a transformat într-o adevărată provocare pentru internauții din întreaga lume. Puțini sunt cei care au reușit să descopere câte triunghiuri sunt în imaginea de mai sus.

Încearcă să descoperi câte triunghiuri sunt în această fotografie | sursa foto: Shutterstock

Cu siguranță ai trăit măcar o dată senzația că orele de geometrie de la școală sunt o adevărată provocare, mai ales atunci când trebuie să privești și să analizezi figurile „în spațiu”. Cei cu gândire bună la matematică se vor descurca de minune să găsească toate triunghiurile din poza de mai sus, dar asta nu înseamnă că cei mai puțini pasionați de geometrie nu vor reuși să afle răspunsul corect.

Câte triunghiuri sunt în imaginea de mai sus, de fapt

Privește și tu imaginea de mai sus și încearcă să descoperi și să numeri atent câte triunghiuri se află în imaginea de mai sus, care a apărut pe internet în urmă cu ceva timp și a făcut înconjurul lumii.

În general, oamenii sunt ființe curioase și dornice să „aibă dreptate”, așa că orice iluzie optică, problemă de matematică sau puzzle logic reprezintă o provocare ce aduce o satisfacție imensă atunci când își află răspunsul corect. Aceste mici „teste” de perspicacitate sunt extrem de populare mai ales pe rețelele de socializare, acolo unde utilizatori de pretutindeni se iau la întrecere, în dorința de-a descoperi răspunsul bun.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cea mai tare iluzie optică a momentului. Găsește leopardul din imagine

Una dintre cele mai frecvente astfel de provocări pentru mintea umană este și poza de mai sus, ce cuprinde un triunghi secționat. La prima vedere poate că ești tentat să crezi că vezi un singur triunghi, dar răspunsul corect te va surprinde.

Ca să îți fie mai ușor te sfătuim să desenezi figura de mai sus și să folosești un instrument de scris pentru a descoperi soluția problemei.

Citește și: Testul de personalitate care va scoate la iveală calitățile tale! Animalul pe care îl vezi primul spune totul despre tine

Unii văd patru triunghiuri, alții 12, 16 sau chiar 18 sau 22. Dacă te-ai descurcat îndeajuns de bine, atunci cu siguranță ai ajuns la concluzia că în poza de mai sus sunt 18 triunghiuri de mărimi și forme diferite.

Uneori, creierul uman este predispus să observe mai rapid imaginile sau elementele cu care este mai familiarizat. Există momente în care jocul de lumini, nuanțe sau umbre pot „juca feste”, păcălind ochiul uman sau percepția. Mai mult decât atât, desenele geometrice pot deveni și ele adevărate provocări pentru cei care nu văd lucrurile atât în detaliu, cât și în ansamblu.

După ce a divorțat, o mamă cu 4 copii s-a transformat total. Cum arată azi Zohrah... Natalie Bradley, de la obeză la anorexică în doar 15 luni. Cum arată femeia care a atins extremele greutății sale...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x