Antena Căutare

Ce făcea ARSENIE BOCA în fiecare dimineață! „Îți va schimba VIAȚA dacă încerci!”

Părintele Arsenie Boca făcea în fiecare zi un lucru incredibil. După moartea sa, acesta a lăsat în urmă un secret ce poate să schimbe viața oricui face asta.

Părintele Arsenie Boca făcea în fiecare zi un lucru incredibil. După moartea sa, acesta a lăsat în urmă un secret ce poate să schimbe viața oricui face asta.

Părintele de la Prislop a oferit lumii numeroase învățături, dar și o rugăciune incredibilă despre care se spune că face minuni. Arsenie Boca o rostea în fiecare zi, iar credincioșii spun că oricine urmează exemplu părintelui va vedea cum i se schimbă viața.

”Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă că astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajba am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi că rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbră gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi că un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriti şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumina sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, că să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţă Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin.”

Şi TU o să crezi în MIRACOLE! Era NEVĂZĂTOARE de la 11 ani, dar TOTUL s-a schimbat într-o NOAPTE! Doctorii n-au nicio ex... „E un adevărat BLESTEM!” Bărbatul acesta are ceva ÎNFIORĂTOR sub haine!...
Mini Paris Brest cu căpșuni, mici bijuterii culinare pentru deliciul celor dragi
Dacă nu mai știi cu ce să-ți surprinzi persoanele iubite în materie de desert, îți oferim...
Horoscopul zilei de 9 februarie 2023. Racii sunt presați de timp. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 9 februarie 2023 îi sfătuiește pe nativii din zodiac să se bazeze mai...
Parteneri
3 zodii care au șansa să-și găsească sufletul pereche în prima jumătate a lunii februarie. Ce spun specialiștii
Catine.ro

Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Ultimele știri
x